Foto Proteste cu icoane și cruci în Grecia împotriva vaccinării, la 3.000 de cazuri zilnice. 99% dintre intubaţi sunt nevaccinaţi

Aproximativ 5.000 de persoane au manifestat miercuri în Grecia, dintre care 3.000 în centrul Atenei, împotriva vaccinării obligatorii a îngrijitorilor şi a personalului din căminele de bătrâni, a estimat poliţia.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

În ajunul votului din parlament asupra unui decret care ar face obligatorie vaccinarea împotriva COVID-19 pentru cele două categorii profesionale, manifestanţii au afişat pancarte pe care era scris “Nu vaccinării obligatorii” şi “Libertate”, dar şi mari cruci ortodoxe inscripţionate, icoane şi drapele elene, potrivit unui fotograf şi videojurnalist al AFP.

Manifestaţia din centrul capitalei Greciei a fost marcată de tensiuni. Poliţia a folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de circa 120 de persoane cu cagule care aruncau cu proiectile. La Salonic, al doilea oraş al ţării, numărul contestatarilor a fost de circa 2.000.

Săptămâna trecută, premierul Kyriakos Mitsotakis a anunţat obligaţia ca îngrijitorii şi personalul din căminele de bătrâni să se vaccineze, sub ameninţarea că în caz contrar ar putea fi suspendaţi din muncă. Angajaţii acestor centre pentru bătrâni vor trebui vaccinaţi cel târziu până la 16 august, iar îngrijitorii, până la 1 septembrie, potrivit Agerpres.

Guvernul grec a decis să ia măsuri pentru a încuraja cât mai multe persoane să se vaccineze în faţa răspândirii variantei Delta a coronavirusului, în contextul în care 99% dintre bolnavii intubaţi în spitale sunt persoane nevaccinate.

Peste 4,6 milioane de persoane au fost vaccinate cu ambele doze în Grecia, la o populaţie de 10,7 milioane de locuitori. Răspândirea variantei Delta în ţară stârneşte îngrijorare. În numai două săptămâni, numărul de cazuri a trecut de la 800 la 3.000 pe zi.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza