„Putin e de acord să semneze un acord care să pună capăt războiului din Ucraina”. Declarația îi aparține celei mai puternice femei din Rusia

„Putin e de acord să semneze un acord care să pună capăt războiului din Ucraina”. Declarația îi aparține celei mai puternice femei din Rusia
| Foto: adevarul.ro

Rusia este deschisă la negocieri cu Ucraina şi ar dori să semneze un acord de pace. Cel puţin, asta a declarat Valentina Matviyenko, preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse, marţi, la o întâlnire cu preşedintele Mozambicului Filipe Nyusi.

Apropiata lui Vladimir Putin, Valentina Matviyenko (care este la şefia Consiliului până în septembrie 2024), spune că Rusia îşi doreşte pacea, dar se teme de „planurile” Ucrainei, susţinute cu armament de către Occident.

„Suntem deschişi la negocieri. Sunt de acord că e nevoie de o soluţie diplomatică, paşnică. Dar e nevoie ca asta să fie de ambele părţi. Repet, suntem deschişi la negocieri şi semnare de acorduri care să pună capăt războiului civil în Ucraina şi să aducă pacea, dar nu vedem nicio reacţie din partea Kievului”, a spus şefa Consiliului, citată de către agenţia de ştiri rusă TASS.

Valentina Matviyenko continuă pe acelaşi fir narativ „ţesut” de ceilalţi oficiali ruşi şi spune că Ucraina vrea să devină o putere nucleară iar în acest sens a „complotat” cu Occidentul pentru a ataca regiunile Doneţk şi Lugansk, înarmându-se serios cu „arme, inclusiv arme grele”.

Prin urmare, „Rusia nu a avut nicio altă cale de ieşire, nicio altă soluţie pentru asigurarea securităţii” sale şi a regiunilor pro-ruse din Ucraina.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza