Scene șocante cu liderul cecen Kadîrov: „Zelenski trebuie eliminat, este un apărător al satanismului”

Scene șocante cu liderul cecen Kadîrov: „Zelenski trebuie eliminat, este un apărător al satanismului”
| Foto: hotnews.ro

Într-un filmuleţ postat pe canalul său Telegram, stând pe canapea, Kadîrov îl ameninţă din nou pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, repetând acuzaţiile de satanism făcute şi de purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„Trebuie să lovim bârlogul sataniştilor din centrul Kievului! Este necesar să-l lovim pe principalul apărător şi agitator al acestei ideologii laşe: Zelenski”, a declarat Kadîrov care deja în februarie anul trecut - conform Wall Street Journal - primise comanda de la Putin să-l omoare pe preşedintele ucrainean.

În videoclipul său de propagandă, liderul cecen îi acuză şi pe aliaţii Kievului: „Văd că unii sunt îngrijoraţi de ajutorul extern pentru Ucraina. Nu vă faceţi griji! Aceasta este o schemă de spălare a banilor. Oficialii occidentali şi ucraineni vor jefui aceste fonduri şi nu mai mult de 15% din suma totală a sprijinului va ajunge în tranşee. Este mai bine să vă faceţi griji pentru altceva.”

Ameninţăndu-i pe aliaţi NATO, Kadîrov spune apoi: „Au calculat greşit într-un singur lucru: ne onorăm tradiţiile, religia, cultura. Este imposibil să înşeli credincioşii cu „valori” străine atunci când Coranul este ars pe străzile Occidentului şi se vând pe rafturi ziare cu caricaturi ale Profetului. Suntem în război împotriva satanismului şi a tuturor manifestărilor sale cele mai grave. Ştii despre ce vorbesc, nu vreau să enumăr totul. Aceasta este puterea noastră spirituală. Şi acest spirit nu poate fi rupt!

Da, populaţia Ucrainei este pe moarte. Dar ar trebui să fie jigniţi că mor în zadar pentru dreptul Occidentului de a organiza parade cu curcubee în faţa copiilor, şi nu pentru valorile lor naţionale. Sodoma şi Gomora au fost pedepsite de Atotputernic. Şi astăzi această sabie a răzbunării sacre este în mâinile Rusiei!”.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza