Secretarul general NATO insistă ca aliaţii să respecte obiectivul de a aloca 2% din PIB pentru apărare

Secretarul general NATO insistă ca aliaţii să respecte obiectivul de a aloca 2% din PIB pentru apărare

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a insistat ca aliaţii să-şi respecte obiectivele în privinţa bugetului apărării, în ciuda problemelor economice generate de pandemia de COVID-19.

“Văd scăderea economică din statele membre şi ştiu că este nevoie de creşterea cheltuielilor în numeroase sectoare pentru a contracara această scădere. Rusia continuă să-şi modernizeze forţele militare, echilibrul global al puterilor se modifică dată fiind ascensiunea Chinei, iar organizaţia teroristă Stat Islamic încearcă din nou să câştige teren în Siria şi Irak”, a spus Stoltenberg, potrivit Agerpres.

Spre exemplu, Germania şi-a majorat semnificativ cheltuielile cu apărarea în ultimii ani, dar acestea s-au situat în 2019 la numai 1,38% din PIB, situație care a atras criticile președintelui american Donald Trump. De cealaltă parte, SUA au cheltuit în domeniul apărării circa 730 miliarde de dolari, adică o cotă de 3,4% din PIB.

Comenteaza