Șeful AIEA atenționează asupra situaţiei de la centrala Zaporojie: "Nu ne putem permite luxul să aşteptăm să se întâmple ceva catastrofal"

Șeful AIEA atenționează asupra situaţiei de la centrala Zaporojie: "Nu ne putem permite luxul să aşteptăm să se întâmple ceva catastrofal"
| Foto: HEPTA

Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie "continuă să se deterioreze", a avertizat miercuri directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.

"Nu ne putem permite luxul să aşteptăm să se întâmple ceva catastrofal" a spus Grossi într-o reuniune desfăşurată la Reprezentanţa permanentă a Franţei pe lângă ONU, în deschiderea căreia a vorbit preşedintele francez Emmanuel Macron.

Directorul AIEA a afirmat că a abordat problema siguranţei centralei din Zaporojie cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, cu care s-a întâlnit miercuri în marja Adunării Generale a ONU.

"Atât timp cât bombardamentele continuă, riscurile sunt enorme", a adăugat el, potrivit France Presse, citat de Agerpres.

Grossi a avut o întâlnire şi cu şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, a spus el ulterior într-o conferinţă de presă, exprimându-şi speranţa "să poată să se deplaseze în curând la Kiev şi poate mai târziu în Rusia".

Nu s-a ajuns deocamdată la niciun acord privind instituirea unei zone de protecţie în jurul centralei, a recunoscut şeful AIEA, adăugând totuşi că "adevăratele negocieri privind parametrii" acestei zone se află abia "la început".

Autorităţile ucrainene au acuzat miercuri Rusia că a bombardat, din nou, zona centralei, asigurând totodată că nivelul de radiaţie nu l-a depăşit pe cel normal.

"Chiar şi în cele mai rele condiţii, diplomaţia nu trebuie să se oprească. Ţine de responsabilitatea noastră să facem acest lucru cu propuneri pragmatice şi realiste şi asta este ceea ce încercăm să facem", a mai spus Rafael Grossi.

La reuniunea amintită, mai multe ţări participante au denunţat "militarizarea" de către Rusia a centralei nucleare din Zaporojie (sudul Ucrainei), care ameninţă securitatea nucleară.

Într-o declaraţie comună adoptată în finalul acesteia, miniştrii de externe ai Germaniei, Canadei, Franţei, Italiei, Regatului Unit şi Ucrainei, precum şi reprezentanţi ai Coreei de Sud, SUA şi Elveţiei au subliniat "cu tărie că militarizarea şi capturarea de către Rusia a centralei nucleare din Zaporojie sunt cauze fundamentale ale ameninţărilor actuale pe planul securităţii şi siguranţei nucleare".

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza