Spitale plutitoare, în loc de nave de croazieră

Spitale plutitoare, în loc de nave de croazieră

Nave de croazieră ar putea fi transformate în spitale plutitoare pentru a trata pacienţii cu COVID-19, a declarat joi preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.

Şeful grupului Carnival, Micky Arison, "a făcut o ofertă foarte generoasă", a declarat Trump în cadrul unei conferinţe de presă.

"El a spus că are anumite nave care ar putea fi perfect adaptate la ceea ce facem noi", a spus preşedintele american, pentru că aceste vase "sunt mari şi au numeroase cabine".

"Dacă avem nevoie de nave, de multe camere, acestea vor fi acostate la New York, Los Angeles, San Francisco şi în alte locuri", a mai spus Trump.

"Apreciem această propunere venită din partea Carnival", a mai spus el, subliniind că guvernul american nu a acceptat încă propunerea.

Confruntat cu un număr mare de îmbolnăviri cu COVID-19 şi pentru eliberarea locurilor din spitale, guvernul federal a trimis nava-spital USNS Comfort, cu aproximativ 1.000 de camere, către oraşul New York, în timp ce statul cu acelaşi nume este unul dintre cele mai afectate de epidemia de coronavirus.

Pe 13 martie, preşedintele Trump a anunţat suspendarea tuturor croazierelor din Statele Unite către străinătate timp de 30 de zile.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza