SUA: Bilanţ record la numărul de infectări în 24 de ore

SUA: Bilanţ record la numărul de infectări în 24 de ore
| Foto: newsweek.ro

SUA a înregistrat cel mai mare număr de infectări într-o zi de la începutul pandemiei. Cazurile de COVID-19 din SUA au crescut marţi cu peste 47.000, potrivit unui raport citat de Reuters, cea mai mare creştere într-o zi de la începutul pandemiei.

Principalul expert în boli infecţioase al guvernului a avertizat că numărul se poate dubla în curând.
California,Texas şi Arizona sunt noile epicentre americane ale pandemiei, raportând creşteri record ale cazurilor de COVID-19, transmite Reuters, într-o preluare Mediafax.

„În mod clar, nu suntem în control total în acest moment”, a declarat dr. Anthony Fauci, şeful Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase, în faţa unui comitet al Senatului Statelor Unite. „Sunt foarte îngrijorat pentru că s-ar putea să fie foarte rău”.

Creşterea zilnică a cazurilor noi ar putea ajunge la 100.000, a declarat expertul american, potrivit Reuters. „Nu ne putem concentra doar asupra acelor zone care se confruntă cu o creştere. Zonele respective pun toată ţara în pericol”, a spus el.

Fauci a spus că nu există nicio garanţie a unui vaccin, deşi datele timpurii au fost promiţătoare. „Sperăm că vor exista doze disponibile până la începutul anului viitor”, a spus el.

Cazurile COVID-19 s-au dublat în iunie în cel puţin 10 state, inclusiv Texas şi Florida, a arătat un raport Reuters. În unele părţi din Texas şi Arizona, paturile de spital pentru terapie intensivă pentru pacienţii cu COVID-19 sunt insuficiente. Peste 126.000 de americani au murit din cauza COVID-19 şi milioane şi-au pierdut locul de muncă în timp ce statele şi oraşele importante au ordonat rezidenţilor să rămână acasă, iar întreprinderile să stea închise. Economia sa contractat brusc în primul trimestru şi este de aşteptat să scadă accelerat în al doilea.

Comenteaza