Foto Temperaturi de -45°C în SUA. Zeci de morţi, mii de zboruri anulate, 250 de milioane de oameni, sub cod de vreme severă

Termometrele au arătat și minus 45 de grade Celsius în anumite zone din Statele Unite ale Americii, iar în anumite regiuni, temperaturile au scăzut brusc, cu 30 de grade Celsius, în doar o jumătate de oră.

250 de milioane de americani sunt sub cod de vreme severă şi crește inclusiv bilanțul deceselor cauzate de furtuna de zăpadă care lovește America de Nord: sunt deja cel puțin 22 morți.

Temperatura a ajuns vineri până la -45°C în statul Montana, din vestul Statelor Unite. În statele centrale, mercurul din termometre a scăzut din cauza furtunii ciclonice. În locuri precum Des Moines, Iowa, s-a înregistrat o temperatură de -38°C, care poate provoca degerături în mai puțin de cinci minute, potrivit Serviciului Național de Meteorologie, relatează Sky News.

Mai mult de un milion de persoane din Statele Unite se confruntă în prezent cu pene de curent și întreruperi de energie electrică. Peste 1,4 milioane de locuințe și întreprinderi din Statele Unite au rămas fără curent electric, în timp ce peste 3.000 de zboruri au rămas la sol din cauza vremii extreme.

Rezervația Pine Ridge din statul Dakota de Sud a fost îngropată în 76 cm de zăpadă, dar vântul deosebit de puternic a răscolit-o și a produs grămezi care ajung până la 3,6 metri. Troienele de zăpadă au ajuns în unele locuri la fel de înalte precum casele, au declarat localnicii. 

Președintele tribului Oglala Sioux a declarat pentru BBC că oamenii din comunitatea lui au rămas blocați în zăpadă și nu mai au hrană, combustibil sau medicamente. El a adăugat că mașinile încep să dea rateuri la aceste temperaturi extreme pentru că motorina începe să se transforme în gel din cauza gerului.

sursa foto: ANNA HALVERSON - bbci.co.uk/, www.bbc.com/news - Reuters/Cows walk in the snow following a blizzard in Sturgis, South Dakota, usatoday.com/news

loading...
Comenteaza