Test negativ și carantină obligatorie pentru oricine ajunge cu avionul în SUA

Test negativ și carantină obligatorie pentru oricine ajunge cu avionul în SUA
| Foto: Pinterest

Noul preşedinte american, Joe Biden, a anunţat joi că orice persoană care va ajunge cu avionul în Statele Unite va fi obligată de acum înainte să intre în carantină.

Prezentând planul său de luptă împotriva COVID-19, noul lider de la Casa Albă a anunţat, de asemenea, că pasagerii vor trebui să prezinte un test negativ, notează AFP, potrivit Agerpres.

Întrebat despre obiectivul său afişat de 100 de milioane de vaccinări în 100 de zile este ambiţios, el a reacţionat ferm: „Când l-am anunţat, toţi aţi spus că nu va fi posibil. Haide, nu vorbiţi serios!”.

Joe Biden a semnat joi o serie de ordine executive pentru a aduce sub control pandemia de COVID-19.

Printre acestea se numără purtarea obligatorie a măștii pe aeroporturi și în unele mijloace de transport în comun, accelerarea campaniei de vaccinare și creșterea numărului de teste.

Comenteaza