Trump îi îndeamnă pe americani să poarte mască, deşi el s-a ferit de ea de la începutul pandemiei

Trump îi îndeamnă pe americani să poarte mască, deşi el s-a ferit de ea de la începutul pandemiei
| Foto: snopes.com

Trump face apel la populaţie să utilizeze măştile de protecţie. Numărul cazurilor de coronavirus este în creştere.  Preşedintele american nu a dat un ordin naţional care să stipuleze obligativitatea purtării măştii în public, dar spune acum că "măştile sunt bune".

Experţii în sănătate publică din SUA au afirmat că pandemia va continua să facă ravagii în lunile ce vor urma, după ce numărul de infectări a atins cifre record. Numărul cazurilor de coronavirus este în creştere, iar preşedintele Donald Trump i-a îndemnat pe americani să poarte mască, scrie Mediafax.

„Sunt pro pentru măşti. Cred că măştile sunt bune”, a declarat preşedintele american în cadrul unei emisiuni televizate. Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă nu a emis un ordin naţional prin care să oblige populaţia să poarte mască permanent în spaţiul public. El afirmă că sunt „multe locuri în ţară unde oamenii stau la distanţe foarte mari”.

Întrebat fiind de un reporter dacă va purta mască în public pentru a da un exemplu poporului american, Donald Trump nu a exclus posibilitatea, dar nu a promis acest lucru.

„Poziţia pe care o ocup îmi oferă posibilitatea ca persoanele cu care intru în contact sa fie testate înainte să mă vadă. Nu am nicio problemă să port mască în public. De fapt, chiar am una pe care am purtat-o. Îmi place felul în care arăt cu ea”, a declarat Trump.

În SUA sunt înregistrate până în prezent 2.779.953 de cazuri de coronavirus şi 130.798 de decese, conforma datelor Worldometers.

Comenteaza