Un avion cu 22 de persoane la bord, dat dispărut. Condițiile meteo nefavorabile complică operațiunile de căutare
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Mai 2022, 12:45
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Un avion cu 22 de persoane la bord a fost dat dispărut într-o zonă montană din Nepal.
Avionul zbura din oraşul turistic Pokhara, la aproximativ 200 km nord-vest de capitala Kathmandu, către Jomsom din vestul Nepalului, au spus ei.
"S-a pierdut contactul cu un zbor intern de la Jomsom spre Pokhara", a indicat pentru AFP Sudarshan Bartaula, un purtător de cuvânt al companiei aeriene cu sediul la Kathmandu. Trei membri ai echipajului şi 19 pasageri se aflau la bordul aeronavei, a spus el.
Bimotorul Twin Otter a decolat din oraşul Pokhara (din partea de centru-vest a Nepalului) la ora locală 09:35 (04:55) când s-a pierdut contactul radio.
"Încercăm să localizăm zona unde s-ar putea afla avionul", a declarat purtătorul de cuvânt citat. "Echipe de salvare ale poliţiei şi ale armatei sunt pe drum", a adăugat el.
Compania aeriană Tara Air exploatează în principal avioane Twin Otter construite în Canada.
Un oficial al companiei aeriene a spus că printre pasagerii aflaţi la bordul aparatului de zbor se aflau patru indieni şi alţi doi străini, dar naţionalitatea acestora nu este cunoscută pentru moment.
Jomsom, cunoscut ca punct de plecare pentru turişti în Himalaya, se află la 20 de minute de zbor de Pokhara, al doilea oraş ca mărime al ţării, la 200 km vest de capitala Kathmandu.
Phanindra Mani Pokharel, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, a declarat că două elicoptere au fost trimise pentru operaţiunile de căutare. Dar vizibilitatea era redusă, a adăugat el.
"Vremea rea ar putea încetini operaţiunile de căutare. Vizibilitatea este într-atât de redusă, încât nu se vede aproape nimic", a spus el.
Transportul aerian nepalez a înregistrat o adevărată ascensiune în ultimii ani, transportând turişti, călători şi alpinişti, precum şi mărfuri în locuri îndepărtate, greu accesibile pe cale rutieră.
Nepal, o ţară săracă din Himalaya, înregistrează un bilanţ greu în materie de securitate aeriană, din cauza nivelului precar de instruire a piloţilor şi mentenanţei insuficiente a aparatelor de zbor.
Uniunea Europeană a interzis tuturor companiilor aeriene nepaleze accesul în spaţiul său aerian din motive de securitate.
Ţara deţine unele dintre pistele cele mai îndepărtate şi mai periculoase din lume, situate în mijlocul crestelor înzăpezite.
În martie 2018, un avion al companiei din Bangladesh US-Bangla Airlines s-a prăbuşit lângă aeroportul din Kathmandu, făcând 51 de morţi.
În anul următor, trei persoane au murit când un avion a ratat decolarea şi a lovit două elicoptere.
Accidentul s-a produs pe aeroportul Lukla, poarta de intrare spre Everest, care are reputaţia de a fi unul dintre aeroporturile din lume unde este cel mai complicat de aterizat şi de decolat.
Cel mai grav accident datează din 1992, când 167 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul unui zbor Pakistan International Airlines, în apropiere de aeroportul Kathmandu, potrivit agerpres.ro.