Un bărbat și-a incendiat fosta soție în timp ce făcea live. Ce pedeapsă a primit

Un bărbat și-a incendiat fosta soție în timp ce făcea live. Ce pedeapsă a primit

Un bărbat din China a fost executat pentru uciderea fostei sale soții. Acesta a incendiat-o în timpul unei sesiuni de livestreaming.

Cazul a pus accentul pe violența împotriva femeilor în China. Un sondaj sugerează că un sfert dintre femeile din această țară au suferit de pe urma abuzurilor domestice. Informațiile din  presa internațională arată că femeia s-ar fi adresat oamenilor legii în ceea ce privește actele de violența ale soțului ei din perioada când cei doi erau căsătoriți doar pentru ca aceștia să îi spună că este vorba despre o problemă de familie.

Când soțul ei Tang Lu a fost condamnat la moarte, judecătorii din prefectura Aba, o zonă rurală îndepărtată din sud-vestul provinciei Sichuan, unde trăiesc un număr mare de etnici tibetani, a constatat că acțiunile sale au fost "extrem de crude", iar impactul lor social a fost semnificativ.

În iunie 2020, Lamu a divorțat de Tang, care, a spus instanța, a avut un istoric al actelor de violență față de aceasta. Trei luni mai târziu, el a stropit-o cu benzină în casa tatălui ei și i-a dat foc. Femeia a suferit arsuri la 90% din corpul ei și a murit două săptămâni mai târziu.

Cazul a provocat indignare în China și a dat naștere unei dezbateri cu privire la violența împotriva femeilor. Mii de urmăritori ai vloggeriței i-au lăsat mesaje pe pagina de Douyin, în timp ce milioane de utilizatori ai platformei de Weibo au cerut autorităților să facă dreptate în acest caz folosind hashtag-uri care au fost ulterior eliminate de cenzori.

China a incriminat violența domestică în 2016, dar rămâne larg răspândită, în special în zonele rurale.

Unii activiști se tem că o perioadă de "calmare". obligatorie de 30 de zile introdusă recent pentru cuplurile care doresc să divorțeze ar putea îngreuna plecarea femeilor din relațiile abuzive, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza