Zelenski a spus în ce condiții ar accepta o pace cu Rusia

Zelenski a spus în ce condiții ar accepta o pace cu Rusia
| Foto: facebook.com/zelenskiy.official

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a respins mişcările ruseşti de escaladare a războiului, afirmând că forţele ţării sale vor continua contraofensiva, fără a lăsa Rusia să se instaleze pe teritoriul Ucrainei.

"Putem readuce steagul ucrainean pe întregul nostru teritoriu. Putem face acest lucru cu forţa armelor, dar avem nevoie de timp", a declarat Zelenski într-o intervenţie înregistrată miercuri la Adunarea Generală a ONU, pe care Rusia a încercat să o oprească.

Zelenski a prezentat ceea ce a spus că sunt cinci condiţii pentru pace. Printre acestea se numără pedepsirea agresiunii ruseşti, restabilirea securităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi garanţii de securitate.

"A fost comisă o crimă împotriva Ucrainei şi cerem o pedeapsă corectă", a declarat Zelenski în faţa organismului ONU.

"Ar trebui creat un tribunal special pentru a pedepsi Rusia pentru agresiunea împotriva statului nostru... Rusia ar trebui să plătească pentru acest război cu bunurile sale", a mai spus preşedintele ucrainean, îndemnând ONU să "elimine dreptul de veto" al Rusiei în calitate de membru al Consiliului de Securitate.

Comenteaza