Facilităţi pentru cei care şi-au cumpărat bilete la Sports Festival: upgrade, discounturi şi gratuităţi

Facilităţi pentru cei care şi-au cumpărat bilete la Sports Festival: upgrade, discounturi şi gratuităţi

Până la o decizie a autorităţilor în legătură cu evenimentele programate în perioada următoare, organizatorii Sports Festival de la Cluj le-au oferit celor care şi-au cumpărat deja bilete câteva opţiuni inedite.

"Sportul ne-a oferit experiențe memorabile pe care le-am trăit împreună, campioni și fani. Am investit emoții incredibile în câteva secunde care schimbau scorul sau într-un imn cântat cu patos pe un podium de premiere. Sports Festival a fost creat ca o sărbătoare a sportului, un eveniment manifest pentru bucuria cauzată de jocul care ne aduce împreună, iar timp de 2 ani am scos sportul în stradă și i-am dat aromă de festival", au scris pe Facebook organizatorii evenimentului.

Aceştia anunţă că vor reveni cu noi informații legate de festival după consultările cu autoritățile, iar celor care şi-au cumpărat deja bilete la meciurile demonstrative de la Sports Festival 2020 le oferă o serie de facilități.

Astfel, cei care au bilet la meciul de fotbal pot alege din următoarele variante:

BETTER VIEW: biletul tău se transformă în voucher valabil oricând va avea loc meciul + primești upgrade automat la biletul tău la următoarea categorie de bilete.

Adică:

  • Treci de la peluză la tribuna 2 (de la 45 lei la 85 lei)
  • Treci de la tribuna 2 la tribuna 1 (de la 85 la 150 lei)
  • Treci de la tribuna 1 la tribuna 1 central (de la 150 lei la 200 lei)
  • Treci de la tribuna 1 central la VIP (de la 200 lei la 500 lei)

I WANT MORE: biletul tău se transformă în voucher valabil oricând va avea loc meciul + primești discount de 30% la 1 bilet de acces la un meci demonstrativ din ediția 2022 a festivalului. Adică rămâi unde eşti + primeşti discount pentru 2022.

Cei care au bilet la meciul de tenis pot alege dintre următoarele variante:

I WANT MORE: biletul tău se transformă în voucher valabil oricând va avea loc meciul + primești discount 50% la 1 bilet de acces la un meci demonstrativ din ediția 2022 a festivalului.  Adică rămâi unde eşti + primeşti discount pentru 2022.

Pachet 2 în 1: biletul tău se transformă în voucher valabil oricând va avea loc meciul + primești bilet gratuit (o invitație în categorie similară) la meciul demonstrativ de fotbal (Retragerea lui Adi Mutu). Adică rămâi unde eşti + primeşti invitaţie la meciul deomstrativ de fotbal, într-o categorie similară cu biletul pe care îl ai deja.

Ce trebuie să faci este să intri pe www.entertix.ro/rsportsfestival, să introduci codul de bare de pe biletul tău, iar platforma te va ghida către cele 2 variante. Dacă ai mai mult de 5 coduri de bare, scrie un mail pe contact@entertix.ro ca să meargă treaba mai repede. Opțiunea de transformare a biletului într-unul din voucherele menționate mai sus va fi activă până în data de 20 mai.

Sports Festival este cel mai mare eveniment sportiv din România. Ediţia 2020 era programată pentru perioada 11-14 iunie şi le propunea iubitorilor sportului două meciui de gală: 12 iunie - Simona Halep & Friends (meci demonstrativ de tenis) şi 13 iunie - Team Romania vs World Stars (meci demostrativ de fotbal).

Comenteaza