Firmă ieşeană, cu legături penale, consultanţă pentru revitalizarea Someşului

Firmă ieşeană, cu legături penale, consultanţă pentru revitalizarea Someşului

O firmă ieşeană se ocupă de serviciile de consultanţă pentru revitalizarea malurilor Someşului, în zonele Parcul Armătura şi Sala Sporturilor

AXXA REGIONAL MANAGEMENT SRL a câştigat licitaţia publică privind servicii de consultanţă pentru revitalizarea malurilor Someşului, în zonele Parcul Armătura şi Sala Sporturilor. Valoarea contractului este de 240.000 de lei, din fonduri europene.  Firma ieşeană a asigurat administraţiei conduse de Emil Boc şi consultanţa pentru amenajarea parcului în cartierul Între Lacuri.

Firma Axxa Regional Management este fondată de o fostă directoare din administraţia ieşeană care a fost trimisă în judecată pentru corupţie împreună cu Cristian Adomniţei, fostul preşedinte al PNL Iaşi.

Proiect spaniol pentru Someş

De Master Planul de regenerare urbană a malurilor Someşului se ocupă spaniolii de la biroul de arhitectură Practica, ei fiind câştigători ai concursului de soluţii de 1,5 milioane de lei organizat de Primăria Cluj-Napoca şi de Ordinul Arhitecţilor Filiala Transilvania (OAR).


Proiectul semnat de Jaime Daroca, Jose Mayoral și Jose Ramon Sierra a suferit modificări în anul scurs de la momentul câştigării concursului de soluţii, modificări la care au lucrat peste 40 de specialişti în încercarea de a recupera spaţiul public de pe malurile râului.


Planul final “Re-Thinking Someș” a fost prezentat, în 2018, de către Jose Mayoral, în cadrul unui eveniment desfăşurat sub egida Centrului Cultural Clujean. Mayoral este unul dintre fondatorii biroului de arhitectură Practica, a absolvit cursurile Universității Tehnice de Arhitectură din Sevillia și Masterul de Arhitectură al Școlii de Design de la Harvard. A condus proiecte importante în Elveția, Marea Britanie, Statele Unite, Chile și Spania, iar lucrările sale au fost expuse la Muzeul de Artă Modernă din New York - MoMa (2015). 


Deşi vorbim despre un masterplan pentru amenajarea malurilor Someşului de-a lungul celor 15 km pe care râul îi străbate prin oraş, primele intervenţii se vor concentra pe trei zone: Parcul Rozelor, platoul Sălii Sporturilor şi Parcul Armătura.

Sala Sporturilor

Parcarea din faţa Sălii Sporturilor Horia Demian se va transforma într-un zonă multifuncţională, unde vor putea fi organizate diverse evenimente: pieţe şi concerte, iar iarna spaţiul va putea găzdui un târg de Crăciun şi un patinoar. Pe malurile Someşului se vor amenaja gradene şi pontoane care vor oferi acces spre apă sau chiar spre insule naturale formate pe cursul râului. Strada Muzicescu va deveni pietonală şi prietenoasă cu bicicliştii, însă vor fi păstrate locurile de parcare pentru riverani.

Parcul Armătura

Vorbim despre o oază verde şi sălbatică, cu acces dificil la apă, situată în zona industrială a oraşului. Ieşită complet din mentalul clujenilor. Festivalurile Jazz in the Park şi Someş Delivery au reuşit, recent, să o aducă în atenţia publicului organizând câte un weekend de activităţi şi intervenţii de mobilier urban temporar în zonă. Cei de la Practica au planuri mari pentru acest parc pe mal de Someş: vor să “redeseneze” în totalitate malurile şi să le transforme în locuri de “loisir” pentru public, însă propun şi un pod spre strada Nădăşel şi reamenajarea malurilor pârâului Nadăş.

Mai multe, AICI!

Lucrările la masterplanul pentru Someş ar putea începe în ianuarie 2021

Masterplanul pentru Someş înaintează şi până la final de 2020 ar urma să fie lansate două licitaţii pentru două zone şi anume, Parcul Armătura şi de la Podul Horea până la limita administrativă cu comuna Floreşti.

"Până la sfârşitul acestei luni, prima săptămână din noiembrie, vom primi proiectul tehnic finalizat pentru zona Armătura, acolo vom obţine şi acolo vom obţine şi autorizaţia de construire, deci va urma, anul acesta, lansarea unei licitaţii pentru amenajarea acelei zone, aşa cum a fot dezbătută, în mai multe rânduri, în cadrul CIIC. Tot în luna noiembrie ne propunem să finalizăm proiectul tehnic şi pentru zona 1, o zonă mai mare de la Podul Horea până la limita administrativă cu comuna Floreşti, şi aici mai avem de obţinut autorizaţia de construire şi avizele în principiu le-am obţinut pe toate, urmând să lansăm şi lictiaţiile de execuţie şi anul acesta. Aici o veste foarte bună este că avem semnate proiectele de finanţare europeană, ambele proiecte însumează peste 32 de milioane de euro. După ce finalizăm aceste zone, vom începe discuţia şi pe celelalte segmente ale Someşului. Din programul 2021-2027 cu siguranţă vom implementa etapele 3,4,5, astfel încât să avem culoare de mobilitate verde urbană, sustenabilă, pe parcursul râului Someş", declara Ovidiu Cîmpean, în octombrie,director în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, care a punctat că lucrările la masterplan ar urma să înceapă în ianuarie 2021, după finalizarea licitaţiilor amintite mai sus. 

Comenteaza