Foto Grădiniță din Câmpia Turzii, modernizată cu sprijinul CJ Cluj. Investiție de 2,5 mil. lei din fondul de rezervă al județului

Consiliul Județean Cluj a sprijinit finalizarea lucrărilor de modernizare a Grădiniței cu Program Prelungit „Pinocchio” din municipiul Câmpia Turzii, printr-o alocare financiară consistentă, în valoare de 2,5 milioane de lei, din fondul de rezervă al forului administrativ județean.

Lucrările au fost recent finalizate și recepționate de Primăria municipiului Câmpia Turzii, unitatea de învățământ fiind amplasată pe strada Retezatului nr. 8. Investiția a vizat, în principal, modernizarea și mansardarea clădirii grădiniței, în vederea înființării unei creșe, în contextul supraaglomerării spațiilor existente și al nevoii de a asigura condiții moderne și sigure pentru copii.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța acestei alocări financiare, una dintre cele mai consistente realizate din fondul de rezervă în cursul anului precedent.

Este una dintre cele mai consistente alocări din fondul de rezervă, pe care am realizat-o în cursul anului precedent. Cu ajutorul acestui sprijin financiar semnificativ, lucrările de modernizare a grădiniței au fost finalizate, astfel încât cei peste 300 de antepreșcolari și preșcolari înscriși să beneficieze de condiții optime de educație și îngrijire”, a declarat Alin Tișe.

Fondurile alocate de Consiliul Județean Cluj au fost utilizate pentru finalizarea lucrărilor de mansardare a clădirii, investiția fiind considerată urgentă, în special din cauza spațiilor insuficiente și improprii desfășurării actului educațional, care nu mai corespundeau standardelor minime de confort și siguranță.

În prezent, Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” din Câmpia Turzii dispune de 12 săli de grupă, repartizate pe trei nivele, o bucătărie pentru servirea mesei, precum și vestiare și băi dedicate atât preșcolarilor, cât și cadrelor didactice.

Reprezentanții Consiliului Județean Cluj subliniază că investițiile în infrastructura educațională rămân o prioritate, în special în localitățile unde presiunea pe sistemul de educație timpurie este tot mai mare.

Comenteaza