Grindeanu a dat o tură pe Autostrada A10 Sebeş-Turda "fără să ştie nimeni" înainte de darea în trafic

Grindeanu a dat o tură pe Autostrada A10 Sebeş-Turda "fără să ştie nimeni" înainte de darea în trafic

Proaspătul ministru de la Transporturi a testat Autostrada A10 Sebeş-Turda înainte de tăierea panglicii oficiale şi darea în trafic. 

Lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda va fi deschis. Anunțul a fost făcut de noul ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu, în ciuda faptului că pe 1 kilometru s-a surpat terenul.

Ministrul spune că a intrat pe acest tronson vineri seară „fără să știe, nimeni”, alături de un coleg din Parlament și l-a testat.

„Dacă nu e nimic care să pună în pericol siguranța celor din trafic, vom da drumul la acest lot, îmi voi asumă acest lucru. Este noaptea minții să ai 25 de kilometri de autostradă gata, să nu îi inaugurezi, să nu cauți o soluție astfel încât pe acel kilometru să existe restricții și să stai cu acest lot până la primăvară când permit lucrările”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de ştirileprotv.ro

Anul trecut a fost deschis și lotul 1 al Autostrăzii A10 cu o întârziere, de 4 ani. Are o lungime de 17 km și reduce distanța dintre Alba-Iulia și Sebeș de la o oră la 15 minute.

Lotul 2 al Autostrăzii Sebeş – Turda este singurul aflat în construcţie. Pe loturile 3 şi 4 se circulă de câţiva ani şi pe lotul 1, dat în folosinţă de câteva luni, au mai rămas circa doi kilometri de finalizat.

Comenteaza