Iarna își pierde din putere. Cum va fi vremea până la final de februarie

Iarna își pierde din putere. Cum va fi vremea până la final de februarie

Estimările meteorologice actualizate pentru intervalul 26 ianuarie – 23 februarie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, indică o perioadă cu temperaturi peste mediile climatologice și precipitații în general normale spre excedentare pe teritoriul României.

În săptămâna 26 ianuarie – 2 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei în toată țara, cu abateri pozitive mai accentuate în zonele montane și în sud-est. Regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în Carpații Meridionali.

Pentru intervalul 2 – 9 februarie, temperaturile medii se vor menține peste normalul climatologic în majoritatea regiunilor, în timp ce cantitățile de precipitații vor fi, în general, apropiate de mediile normale la nivel național.

În săptămâna 9 – 16 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a țării. Precipitațiile vor fi ușor excedentare în vest și sud, iar în celelalte regiuni se vor situa în jurul valorilor obișnuite.

Pentru intervalul 16 – 23 februarie, meteorologii estimează că mediile termice vor rămâne ușor peste normal în majoritatea regiunilor. De asemenea, precipitațiile vor avea o tendință ușor excedentară la nivelul întregii țări.

Specialiștii precizează că aceste estimări vizează abateri medii săptămânale și nu pot surprinde fenomenele extreme de scurtă durată.

Etichete
Comenteaza