Video Imagini rare! Lupi surprinși de camere în Apuseni

Imagini rare! Lupi surprinși de camere în Apuseni
| Foto: captura video

Doi lupi au fost surprinși în "patrulare" de o cameră montată în Parcul Natural Apuseni.

În înregistrare apar doi lupi care înaintează prudent prin stratul gros de zăpadă din pădure, tatonând terenul. La un moment dat, unul dintre lupi se pare că observă camera și fuge speriat, urmat imediat de celălalt animal.

"Puţine mamifere sunt atât de loiale şi de puternic ataşate de grupul din care fac parte, precum lupul. Spre deosebire de alte canide, ca de exemplu vulpile sau coioţii, lupul, de obicei, există pentru haita sa. În cadrul haitei, lupii îşi vor demonstra în mod constant rangul pe care îl deţin. Când doi lupi dintr-o haită se întâlnesc, cel care are rangul superior, va manifesta , faţă de cel din rang inferior, un comportament agresiv şi încredere prin ridicarea cozii, îndreptarea urechilor spre înainte, ridicarea buzei superioare, într-un rânjet, şi încercarea de a părea cât mai mare şi ameninţător posibil", au transmis reprezentanții Administrației Parcului Natural Apuseni, pe Facebook.

Comenteaza