Foto Imobiliare SUPRAEVALUATE la Cluj. Pentru 2 camere muncești la fel de mult ca pentru un apartament la Viena

Imobiliare SUPRAEVALUATE la Cluj. Pentru 2 camere muncești la fel de mult ca pentru un apartament la Viena
| Foto: Ziua de Cluj

Pentru achiziționarea unui apartament cu două camere în Cluj-Napoca trebuie să muncești cam tot atât cât ai lucra pentru un imobil similar în Viena.

Cluj-Napoca este cunoscut drept cel mai scump oraș din România în ceea ce privește locuințele, chiar peste capitala București

Pentru un apartament cu două camere de 55 metri pătrați, un om trebuie să muncească aproximativ 11 ani, valoare foarte apropiată de capitala Austriei, unde o persoană trebuie să muncească pentru același imobil în Viena, timp de aproape 12 ani.

La Cluj ca la Viena. Pentru un apartament cu două camere trebuie să muncești aproape la fel de mult precum pentru unul în capitala AustrieiSursă grafice: Raport asupra stabilității financiare - decembrie 2022 (BNR)

„Indicatorul preț/venit (price-to-income) pune în evidență eterogenități în plan regional în ceea ce privește timpul necesar achiziționării unei locuințe cu 2 camere (55 mp), fără a lua în calcul cheltuielile de subzistență sau economisirea și fără sprijin financiar de la bănci. (...) Cel mai ridicat nivel al indicatorului este înregistrat în județul Cluj, unde sunt necesari aproximativ 11 ani (10,8) pentru achiziția unei locuințe fără finanțare de la bănci (conform evaluării aferente lunii septembrie 2022). Astfel, pentru achiziția unei locuințe de 55 mp fără a contracta un credit imobiliar sunt necesari aproape 18 ani în Praga, în jur de 15 ani în Budapesta și în Varșovia și aproximativ 12 ani în Viena”, se arată în Raport asupra stabilității financiare - decembrie 2022 realizat de Banca Națională a României (BNR).

Comparativ cu alte județe precum Giurgiu, acest indicator nu depășește valoarea de șase ani.

Cluj-Napoca, municipiul cu apartamente SUPRAEVALUATE

Totodată, pe lângă faptul că durează cel mai mult la nivel național să cumperi un apartament în „orașul de cinci stele”, imobiliarele din Cluj sunt și supraevaluate, mai arată calculele BNR.

La Cluj ca la Viena. Imobiliare supraevaluate. Pentru un apartament cu două camere trebuie să muncești aproape la fel de mult precum pentru unul în caSursă grafice: Raport asupra stabilității financiare - decembrie 2022 (BNR)

„În București și Timișoara activele imobiliare rezidențiale sunt subevaluate, în timp ce în Cluj-Napoca și Brașov, sunt supraevaluate, iar în Constanța sunt corect evaluate”, mai arată BNR.

Apartamentele din Cluj, cel mai greu de cumpărat prin credit ipotecar

În Cluj-Napoca este cel mai dificil la nivel național să achiziționezi o locuință prin intermediul unui credit ipotecare de la bancă.

„O creștere a ratei dobânzii cu 4 puncte procentuale,aceasta ajungând la 9,6 la sută, ar duce la reducerea
indicelui de accesibilitate de la 1,08 la 0,76 în cazul Municipiului București. Brașov și Constanța prezintă
un acces la creditul ipotecar similar celui înregistrat la nivel național, în timp ce Cluj-Napoca consemnează cea mai redusă accesibilitate la finanțarea achiziției locuinței printr-un credit ipotecar, dat fiind gradul ridicat de supraevaluare a prețurilor locuințelor în această regiune (septembrie 2022)”, mai arată analiza BNR.

La Cluj ca la Viena. Imobiliare SUPRAEVALUATE. Pentru un apartament cu două camere trebuie să muncești aproape la fel de mult precum pentru unul în ca
Sursă grafic: Raport asupra stabilității financiare - decembrie 2022 (BNR)

Clujul, în topul tranzacțiilor imobiliare din România

Probleme persistente pe piața imobiliară rezidențială din România sunt reprezentate de disparitățile în plan regional în ceea ce privește cererea și oferta de bunuri imobiliare și de gradul redus de incluziune și intermediere financiară în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării. Aceaste probleme urmează asimetria în dezvoltarea economică de la nivelul regiunilor.

Un sfert din totalul tranzacțiilor imobiliare sunt în București. Încă aproximativ 28 la sută din tranzacții se concentrează în principalele centre regionale din țară, respectiv: Cluj, Brașov, Timiș, Constanța și Iași, se mai arată în raportul BNR.

 

Comenteaza