Video În ce stadiu este noul PUG al comunei Florești și când ar putea fi GATA

În ce stadiu este noul PUG al comunei Florești și când ar putea fi GATA

Primarul celei mai mari comune din țară, Bogdan Pivariu, speră ca noul Plan Urbanistic General (PUG) al Floreștiului să fie aprobat la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor.

Edilul Bogdan Pivariu a oferit, la ZIUA LIVE, toate detaliile legate de viitorul PUG al comunei Florești.

PUG-ul Floreștiului este în vigoare, este valabil. Este și o hotărâre de instanță pe această temă. Se lucrează si la noul PUG. Am avut discuții foarte constructive cu arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, pe diverse proiecte. Mă bucur că există această colaborare.

În ceea ce privește noul PUG, în multitudinea de avize care trebuiesc obținute, am avut surprinderea să aflu că au fost anumite schimbări cerute de unele instituții avizatoare care au generat alte schimbări. Practic ne-am întors la masa de desen. De asemenea, am avut foarte multe sugestii din partea cetățenilor. Fiecare dintre ele a fost analizată și am încercat să remediem unde a fost cazul. Totodată, mai sunt anumite instituții care au cerut în plus anumite studii. Acesta este motivul pentru care a fost puțin întârziat.

Eu sper ca până în această toamnă să avem toate aceste studii pentru a putea continua procesul de avizare, iar la finalul anului acesta sau începutul anului viitor să putem intra cu PUG-ul în dezbatere, în Consiliul Județean și ulterior în Consiliul Local. Acesta este hățișul birocratic din această țară. Ultima dată erau nevoie de 56 de avize”, a afirmat Pivariu.

Floreștiul, oraș sau comună?!

Primarul Pivariu a mai fost întrebat de moderatorul emisiunii cât timp va mai rămâne Florești comună.

Floreștiul estea cea mai urbană comunitate rurală din România. Focusul nostru a fost pe dezvoltare, pe părăsirea acelei sintagme de „dormitor al Clujului”. Nu am analizat posibilitatea sau neposibilitatea de a fi comună sau oraș. Avem multe lucruri de rezolvat. Când cetățenii vor vrea, Floreștiul va deveni oraș. Dacă nu, contiunăm să ne dezvoltăm la fel ca și până acum”, a punctat edilul din Florești.

Comenteaza