News alert Încă doi elevi din Cluj depistați cu COVID-19

Încă doi elevi din Cluj depistați cu COVID-19

Alți doi elevi din județul Cluj au fost depistați cu noul coronavirus. 

Prefectura Cluj a anunţat că 17 elevi şi 8 angajaţi din învăţământ au fost depistați cu noul coronavirus. Ieri, potrivit sursei menționate, erau confirmați 15 elevi cu COVID-19. Acestea sunt cazurile confirmate de la începutul anului școlar și până în prezent.

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat că 14 unităţi de învăţământ din Cluj se află marți în scenariul "roșu", astfel că orele de curs se derulează exclusiv online. 

În 96 de unități de învățământ se aplică scenariul "galben" - hibrid - participarea zilnică la cursuri (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, iar 313  unități de învățământ preuniversitar funcționează în scenariul 1, "verde", adică toți preșcolarii și elevii participă zilnic (față în față) la cursuri, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

 

 

Comenteaza