Încă două transferuri la CFR Cluj. Marius Șumudică a făcut anunțul: ”Vom arăta bine”

Încă două transferuri la CFR Cluj. Marius Șumudică a făcut anunțul: ”Vom arăta bine”
| Foto: fanatik.ro

Marius Șumudică a mai cerut două transferuri și le promite fanilor CFR că va juca un fotbal frumos. 

Tehnicianul a luat decizia ca ardelenii să se despartă în această vară de cinci jucători importanți, printre care Paulo Vinicius și Michael Pereira.

La capitolul veniri, campioana României i-a adus pe Rachid Bouhenna, Johnatan Rodriguez, Anas Tahiri, Denis Rusu și Daniel Paraschiv.

CFR Cluj se află într-un stagiu de pregătire în Austria și la finalul meciului amical cu Ludogoreț Razgrad, scor 1-1, antrenorul Marius Șumudică a anunțat că își mai dorește două transferuri pentru ca lotul să fie complet.

”Un meci bun, dificil, încă suntem în perioada de acumulare, dar astăzi am arătat mai bine. Creștem de la meci la meci, începem să ne reintegrăm, au venit și jucătorii de la echipa națională.

Cu siguranță, ușor-ușor, cu încă două transferuri, pentru care domnul președinte discută, CFR-ul va arăta ok”, a declarat Șumudică pentru CFR TV după întâlnirea cu campioana Bulgariei.

Tehnicianul ardelenilor este mulțumit de prestația jucătorilor săi în amicalul cu Ludogoreț, mai ales în repriza secundă când au fost folosiți mai mulți titulari de drept.

”Sperăm din tot sufletul să îi facem fericiți pe suporterii noștri, să trecem de primul tur din Liga Campionilor, apoi să ne continuăm aventura europeană. M-a mulțumit atitudinea jucătorilor, au avut responsabilitate. Exact ce am pregătit, aia au făcut.

Îmi pare rău că am luat gol din lovitură liberă, practic în prima repriză nu au ajuns la poartă, au avut o singură ocazie, iar noi 5-6, dar nu am reușit să marcăm. În a doua repriză, odată cu intrarea celor care au venit de la echipa națională, am crescut în joc și am arătat altfel”, a încheiat Șumudică.

Marius Șumudică le-a făcut o promisiune fanilor CFR-ului și spune că echipa va juca un fotbal frumos, dar care va fi și eficient în ceea ce privește veniturile echipei. În plus, el a recunoscut că nu își dorește jucători cu salarii mari la echipă, cum a avut când activa în străinătate, lotul fiind unul bun, care nu necesită multe îmbunătățiri.

Comenteaza