Intervenție în forță în Cluj. Un tânăr s-a baricadat în apartament după un scandal cu iubita, iar mascații au spart ușa
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 18:21
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un bărbat de 26 de ani s-a baricadat, joi, 22 octombrie, într-un apartament din Câmpia Turzii, după un conflict cu concubina sa, în vârstă de 23 de ani.
Polițiștii au intervenit la fața locului, iar luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj au pătruns în locuință după ce negocierile cu bărbatul nu au avut rezultat.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au fost sesizați în jurul orei 12:30 cu privire la un posibil caz de violență domestică, produs într-un imobil din municipiu.
Din primele cercetări, între cei doi concubini ar fi izbucnit un conflict, în timpul căruia bărbatul ar fi îmbrâncit-o pe femeie și i-ar fi distrus telefonul mobil. Ulterior, tânăra ar fi părăsit locuința, în timp ce bărbatul s-ar fi încuiat în interiorul apartamentului, existând suspiciunea că s-ar putea autovătăma.
La fața locului au fost mobilizați polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, inclusiv un negociator, care a încercat să discute cu bărbatul. Întrucât dialogul nu a avut rezultatul dorit, luptătorii SAS au pătruns în forță în apartament.
Bărbatul a fost găsit fără leziuni și condus la sediul Poliției pentru continuarea verificărilor.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs faptele și pentru a dispune măsurile legale care se impun.











