Foto Intervenții minimale în Parcul Est. Fără aquapark

Primăria Cluj-Napoca, prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), a organizat o dezbatere publică având ca temă viitorul Parc Est. Acesta urmează să fie realizat în urma unui concurs internațional de soluții, dezbaterea fiind doar un prim pas în vederea pregătirii temei pentru competiție.

”Scopul acestei întâlniri este acela de a veni cu idei cât mai multe și mai bune astfel încât în urma organizării concursului să realizăm cel mai bun proiect posibil pentru comunitatea noastră. În acest moment avem în diverse faze de pregătire și de execuție parcuri noi ce totalizează 120 ha, cu un potențial de investiție de 120 de milioane de euro.

Acestea sunt după cum urmează: Parcul Între Lacuri, Pădurea Clujenilor, amenajarea malurilor Someșului, Baza Sportivă La Terenuri, Parcul Est, Parcul Bună Ziua, Parcul Zorilor, Coridorul Canalului Morii – Parcul Rozelor, Parcul Armătura, Parcul Cetățuie.

Mai avem în plan și două păduri-parc, inițiate după consultări cu societatea civilă. Este vorba despre un proiect în parteneriat cu consiliul județean, Pădurea Hoia, Pădurea Parc Făget. Aquapark-ul se va face în Cluj, dar nu pe această locație. Avem în analiză alte trei zone din municipiu, astfel încât să lansăm în dezbatere publică un proiect care să mulțumească pe toată lumea”, a declarat primarul Emil Boc.

”În acest moment avem semnat un contract cu Ordinul Arhitecților din România pentru realizarea temei de concurs și a regulamentului aferent. Ne dorim să lansăm un concurs internațional de soluții pentru a avea cea mai bună soluție de amenajare peisagistică și urbanistică pentru acest nou parc al orașului.

În noiembrie am lansat un chestionar online pentru a consulta clujenii și pe toți cei interesați despre cum doresc să arate viitorul parc Est. Un număr impresionant de oameni, peste 1200, au răspuns la acest chestionar”, a declarat Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei Cluj-Napoca și coordonator al CIIC.

Viitorul Parc Est se va întinde pe o suprafață de 54 ha, ceea ce echivalează cu dimensiunea a 740 de terenuri de tenis sau 70 de terenuri de fotbal.

Arhitectul Kazmer Kovacs a prezentat elementele de fundamentare care vor sta la baza temei de concurs. Principiile de fond vor ține astfel cont de unicitatea sitului, avându-se practic în vedere o intervenție minimală pentru a se asigura ocrotirea elementelor naturale, având în vedere faptul că în zona viitorului parc trăiesc diverse specii de păsări, cum ar fi silvia de câmp.

Pe partea de principii funcționale, se vor lua în calcul amenajări sportive, locuri de joacă diferențiate pe categorii de vârstă, spații de alimentație publică, iar în interiorul parcului vor predomina grădini urbane, precum și spații naturale neamenajate, cu pasarele de vizitare și pavilioane de observare a faunei sălbatice. La dezbatere au participat arhitecți, activiști de mediu, urbaniști, parlamentari.

Cetățenii au salutat ideea amenajării noului parc în zona de est a municipiului și au venit cu propuneri precum cooptarea unui biolog în echipa care va elabora tema de concurs, diversificarea căilor de acces la parc și legarea acestuia cu alte parcuri din municipiu printr-o rețea de piste de biciclete, utilizarea de echipamente de întreținere în parc complet nepoluante, realizarea unor studii de inundabilitate și biodiversitate.

Până la mijlocul acestui an, Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România urmează să lanseze un concurs internațional de soluții pentru viitorul Parc Est. Această primă dezbatere publică a fost menită să ajute în dirijarea unei teme care să răspundă nevoilor viitorilor utilizatori - creșterea calității vieții în cartierele învecinate și diminuarea impactului ecologic a expansiunii urbane prin păstrarea biodiversității unei zone spectaculoase și extrem de valoroase prin caracterul ei sălbatic.

Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) a fost lansat în toamna anului 2017,  fiind un laborator de idei, permanent, în care se dezvoltă și se testează diferitele forme de colaborare între actorii din oraș, cu scopul de a încuraja participarea clujenilor la viața orașului și de a promova discuții privind proiectele de dezvoltare urbană.

Dezbaterea din 4 februarie a fost parte a proiectului ,,Creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni – ANTO – CIIC’’,  finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA).

Proiectul are două componente: designul, dezvoltarea și implementarea unui sistem electronic de digitalizare și simplificare a serviciilor publice oferite cetățenilor municipiului prin implementarea funcționarului public electronic și virtual Antonia; utilizarea CIIC în planificarea strategică a proceselor de inovare socială, pentru creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor oferite cetățenilor.

Mai multe detalii despre proiect găsiți pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, accesând următorul link:
https://primariaclujnapoca.ro/cetateni/centrul-de-inovare-si-imaginatie-civica/ 

Intervenții minimale în Parcul Est, fără aqua park

 

Comenteaza