1 Mai şi drama social-democraţiei tradiţionale

1 Mai şi drama social-democraţiei tradiţionale
Acum, în preajma zilei de 1 Mai, îmi aduc aminte de drama social-democraţiei româneşti, înghiţită de P.C.R. prin unificarea impusă în 1948, când s-a înfiinţat Partidul Muncitoresc Român.

 însă amintirile mele sunt legate de un trecut mai îndepărtat, când “Ziua muncii” era privilegiul social-democraţiei care încerca, de fiecare dată, să o transforme într-o sărbătoare de relaxare şi cultură, organizând, la iarbă verde, manifestări culturale şi sportive.

 

Dar iată că “fuziunea” din 1948 a pus capăt existenţei social-democraţiei tradiţionale româneşti, astfel că cei care au acceptat compromisul, precum Ştefan Voitec, I. Voicu, Anton Breitenhofer etc., au fost numiţi în posturi onorifice de “ochii lumii”, iar ceilalţi lideri au înfundat închisorile comuniste. Anton Breitenhofer, de exemplu, a ajuns redactor-şef al ziarului Neur Weg, dar până la unificare a făcut parte din eşalonul puternic al social-democraţiei din Reşiţa. Şi, fiindcă amintesc de partidul social-democrat tradiţional, aş spune doar, de altfel, un fapt notoriu de acum: pe timpul conducerii lui de către Iosif Jumanca, Tiron Albani etc., a contribuit hotărâtor la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918 .


Revenind la drama acestui partid amintesc că spre sfârşitul deceniului cinci (sec. XX) Nikita Hruşciov, aflat la Londra, cu aureola celui care a avut curajul să demaşte crimele sângerosului dictator Stalin, a fost întrebat de ziarişti despre soarta social-democraţilor români arestaţi şi condamnaţi.

 

A fost nominalizat chiar unul dintre lideri, anume Traian Cercega, care se afla şi atunci în celula H din închisoarea Lublianca din Moskova. Hruciov a rămas puţin descumpănit, dar şi-a revenit imediat şi, cu nonşalanţa-i cunoscută, a declarat că acestea sunt basme, iar liderul respectiv este acasă la el, în România, unde poate fi vizitat

 

Atât le-a trebuit ziariştilor. Şi cum “acasă” însemna Reşiţa, în zilele următoare ziariştii acreditaţi la Bucureşti (dar şi noi, cei din Timişoara, unde eu eram pe atunci corespondent R.L. în Banat) au luat drumul Reşiţei. Culmea! Traian Cercega era acasă la el. Ziariştii români nu au avut accesul acolo, dar după eveniment am aflat că Cercega a vorbit puţin, a spus doar că este modelor în lemn la combinatul reşiţean. Apoi le-a arătat ziariştilor cămara de alimente burduşită cu bunătăţi şi... cam atât. în final ziariştii au luat cafeaua chiar în palatul social-democraţiei. Era o construcţie impresionantă, inaugurată în 1936 sub denumirea de “Casa Muncitorească”. Avea o sală de spectacole imensă (888 de locuri), cinematograf, săli de sport şi, desigur, sediul PSD-ului de atunci, ridicat după planurile arhitecului-şef al Budapestei, un german originar chiar din Reşiţa (Din păcate, am aflat cu câţiva ani în urmă că a ars complet.)...

 

Acolo, la cafea, revenind în discuţie cazul Cercega, unii ziarişti au zâmbit cu subînţeles, alţii lăudau în surdină modul expeditiv în care KGB-ul şi colegii lor din România au soluţionat într-un timp atât de scurt “cazul Cercega”...

Mai târziu, organele PRM-ului l-au propus candidat în alegerile parlamentare ce au survenit în acei ani, eu primind misiunea jurnalistică să particip la una dintre întâlnirile lui Cercega cu alegătorii. Astfel că am plecat, împreună cu generalul de grăniceri Tudor, ce răspundea din partea sfatului popular regional de zona respectivă, cu o maşină militată de teren, l-am luat pe Cercega de la Reşiţa şi ne-am dus într-un sat din apropiere. în maşină, oricât am încercat să aduc vorba despre “episodul Lublianca”, a răspuns scurt, suspicios, că au fost timpuri grele, dar că intervenţia ziariştilor de la Londra i-a salvat viaţa. Mai mult nu am putut scoate de la el...

 

Apoi, întâmplarea a făcut să aflu de soarta altui fruntaş social-democrat din Reşiţa, de Eftimie Gherman. Acesta îl însoţea pe preşedintele sfatului popular al Banatului, Vasile Daju, în Almaj, un platou montan din Semenic (circa 750 m. altitudine), pe care erau răsfirate câteva sate. Daju trebuia să ducă banii familiei lui Eftimie Gherman, care, inspirat, a fugit la timp în străinătate. însă un scandal mediatic în Vest, ce avea ca temă exterminarea familie lui prin înfometare, a determinat P.M.R-ul să acorde soţiei o pensie derizorie...

 

Ajunşi la Lăpuşnic, satul lui Gherman, ne-au întâmpinat câţiva “băieţi” zdraveni. Pe Daju l-a rugat unul să-l urmeze, dar eu n-am avut voie să cobor din maşină. De altfel, şi Daju s-a întors imediat, n-a schimbat nici o vorbă cu soţia lui Gherman, i-a înmânat plicul spunându-i doar din “partea partidului”. Frica păzeşte via... Aşa încît de 1 Mai să ne amintim şi de social-democraţia tradiţională care a făcut atâtea pentru România. Dar liderii ei au pierit, în majoritatea lor, în închisorile comuniste.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza