Data de 19 august 1316 este data de naştere a oraşului Cluj. Atunci, regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (un francez pe linie paternă, nepot al regelui Franţei şi german pe linie maternă, nepot al Împăratului Germaniei şi ducelui Austriei, Rudolf de Habsburg), a acordat locuitorilor Clujului privilegiul de orăşeni, Clujului statutul de oraş şi o constituţie după modelul oraşelor din Imperiul German (Nürnberg, Praga etc.).
Înaintea acordării privilegiului, pe teritoriul ulterior al oraşului existau două entităţi: castrul Cluj şi satul castrului Cluj. Castrul, o fortificaţie rudimentară şi centrul comitatului Cluj, a fost distrus în întregime de invazia mongolă din 1242, la fel ca şi satul şi la fel ca şi mănăstirea benedictină de la Mănăştur (care nu făcea parte din Cluj atunci). Dacă ridicarea Clujului la rang de oraş nu ar fi avut loc în 1316, Clujul ar fi devenit cel mult un târg sau un orăşel, o capitală de comitat precum Dejul, Satu Mare sau Hunedoara. În nici un caz nu ar fi devenit principalul oraş al Transilvaniei. Datorită privilegiului de la 1316, cetăţenii (în mare parte germani/saşi, dar şi maghiari sau români - iobagii care îşi plăteau datoriile şi puteau deveni cetăţeni) au putut construi şi clădi Clujul astfel încât să devină ca extindere, număr de populaţie, forţă economică, împreună cu Sibiul şi Braşovul, unul dintre primele trei oraşe ale Transilvaniei.
Precum oraşele Europei occidentale, puterea economică şi comercială a Clujului se baza pe breslele de meşteşugari, pe negustori. Cetăţenii oraşului se autoguvernau, alegându-şi reprezentanţii în consiliul celor 100, consiliul orăşenesc, primarul, judele orăşenesc, dar şi preoţii. Privilegiul orăşenesc a fost reconfirmat şi extins la data de 2 iulie 1405 de către Regele Sigismund de Luxemburg, care conferă Clujului statutul de oraş liber regesc şi autorizează fortificarea sa pe un perimetru extins. Dezvoltarea Clujului prinde astfel şi mai mult avânt.
La Cluj, aproape concomitent cu Sibiul şi Braşovul, iau naştere primele şcoli, farmacii şi spitale din Transilvania şi din România. La 1437 cetăţenii şi consilierii Clujului se aliază cu ţăranii români şi maghiari răzvrătiţi (în "Răscoala de la Bobâlna"), deschid porţile oraşului răsculaţilor şi îi susţin astfel din punct de vedere militar şi economic. După ce răscoala este înăbuşită şi Clujul este pedepsit cu retragerea temporară a privilegiilor, Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei şi regent al Ungariei, a repus în drepturi Clujul la 1444. Clujul a devenit "Transilvaniae civitas primaria" pentru că celelalte oraşe libere din Transilvania, Sibiul sau Braşovul, Sighişoara, Bistriţa sau Sebeşul, erau înglobate în districtele şi scaunele săseşti, de care Clujul s-a desprins, rămânând singurul oraş liber care nu depindea de nici o altă entitate administrativă. Era ca o republică de sine stătătoare în cadrul voivodatului (ulterior principatul Transilvaniei).
Şi dezvoltarea sa culturală a profitat de pe pe urma acestei libertăţi, cu timpul existând mai multe şcoli superioare sau academii, cea romano-catolică (la care a învăţat şi fiul lui Mihai Viteazu), cea unitariană şi cea reformată, care au fondat tradiţia Clujului ca principal oraş universitar şi academic.
Comuniştii, naţional-comuniştii şi urmaşii lor din fruntea Clujului (Funar) au încercat (şi au reuşit partial) să şteargă data de 19 august 1316 şi importanţa ei din istoria oraşului Cluj. Au făcut-o din motive josnice, propagandistice, încercând să răstălmăcească sau să rescrie istoria oraşului. De parcă adevărul, faptul că oraşul Cluj s-a fondat atunci, ar acoperi alte realităţi istorice, existenţa municipiului roman Napoca (fondat la 124), existenţa unui voievodat condus de Gelu, cu capitala în zona Clujului, înaintea cuceririi Transilvaniei de către maghiari, sau prima atestare documentară a Clujului la 1167. Acum, când se apropie jubileul de 700 de ani al oraşului Cluj, această dată trebuie să revină la locul ei firesc în conştiinţa cetăţenilor, să fie omagiată oficial, aşa cum se cuvine, de către Primăria şi Consiliul Local al municipiului. Câte oraşe din România se pot mândri cu o vârstă de 700 de ani ca oraş european?
Dan STRÂMBU
