Abraham cere conexarea dosarelor în cazul Bercea - Băsescu şi citarea preşedintelui ca martor

Abraham cere conexarea dosarelor în cazul Bercea - Băsescu şi citarea preşedintelui ca martor
Avocatul Pavel Abraham, care îi reprezintă în instanţă pe membrii familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a declarat, miercuri, la Tribunalul Constanţa, că va cere conexarea dosarelor despre presupusa şantajare a lui Mircea Băsescu, dar şi ca Traian Băsescu să fie citat ca martor.

Trei dintre cei cinci membri ai familiei lui Bercea Mondial, trimişi în judecată pentru presupusa şantajare a lui Mircea Băsescu, însoţiţi de avocatul Pavel Abraham, s-au prezentat, miercuri, la Tribunalul Constanţa, unde le-a fost prezentat rechizitoriul procurorilor, întâlnirea având loc în Camera de Consiliu, conform Mediafax.

Pavel Abraham a precizat că au fost discutate doar măsurile preventive şi că a solicitat în instanţă pentru Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, măsura arestului la domiciliu şi, eventual, "control judiciar cu limită la nivel naţional pentru a-şi putea vizita rudele încercerate", iar pentru Izaura Anghel, care este gravidă în luna a opta, a cerut ridicarea controlului judiciar tot pentru a-şi putea vizita rudele încarcerate, dar şi pentru a se putea prezenta la controlul medical, pentru că în Drăgăneşti (Olt) nu există spital. În cazul lui Ghinică Anghel, fiul cel mic al lui Bercea Mondial, avocatul a cerut să nu fie luată nicio măsură, aducând ca argumente faptul că acesta este minor, iar "contribuţia lui este minimă în presupusa faptă de şantaj".

"S-au discutat măsurile, urmează să se pronunţe judecătorul. S-a înmânat rechizitoriul, pentru a lua cunoştinţă conţinutul lui. S-a fixat un termen de 20 de zile în care să ne exprimăm punctul de vedere", a spus Abraham.

El a menţionat că a solicitat, în numele clienţilor săi, să le fie restituţi banii pe care aceştia i-ar fi dat lui Mircea Băsescu.

"În viziunea noastră nu există fapta de şantaj, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii, latură obiectivă. Sub aspect subiectiv, au pretins să le fie restituţi banii pe care i-au dat înainte în scopul deja cunoscut. Am solicitat judecătorului la camera preliminară să aibă în vedere şi proba de notorietate existentă, că Tribunalul Bucureşti a reţinut că s-a primit suma de 250.000 de euro de către Mircea Băsescu, deci solicitarea lor nu este una injustă, ci una justă", a declarat Pavel Abraham.

Avocatul familiei lui Bercea Mondial a mai spus că din înregistrările prezentate în instanţă "nu rezultă niciun fel de ameninţare" la adresa fratelui preşedintelui Traian Băsescu şi a menţionat că membrii familiei Anghel "îl roagă să le restituie banii, nepunându-se problema ameninţării în niciun fel".

Comenteaza