Actorii urbani. Azi, Universitatea

Actorii urbani. Azi, Universitatea

După cum se ştie, oraşul e rezultatul unui proces continuu de transformări mai mult sau mai puţin vizibile, iar la această metamorfozare participă o serie de factori cu efecte ce sunt, uneori, imprevizibile atunci când comunitatea îşi reduce preocupările la limitele cotidianului. Nu vom face o enumerare exhaustivă, pentru că se poate începe de la condiţionările cadrului natural (relief, existenţa unei structuri geotehnice speciale, a unor ape, păduri etc.), istoria devenirii oraşului, tradiţii şi să se ajungă la apartenenţa la Comunitatea Europeană, la globalizare.

 

Ne vom ocupa însă de categoria celor care, în literatura de specialitate, sunt etichetaţi ca “actori urbani” implicaţi direct în evoluţia localităţii. în acest caz, în funcţie de rolul/profilul oraşului în teritoriu şi mărimea acestuia se pot înşira: statul, regiunea, administraţia locală, conceptorii (specialiştii), investitorii/operatorii financiari, diverşi responsabili (societăţi, organizaţii, comisii de pilotaj financiar sau tehnic etc.) şi, evident, nu în ultimul rând, comunitatea locală ce nu poate fi exclusă de la decizie. în cazul municipiului nostru, un actor important devine învăţământul superior în întreaga sa diversitate şi pe care îl vom numi, în continuare, Universitatea.

 

 Pe plan internaţional, Universitatea este văzută, de la caz la caz, fie ca factor emblematic, de prestigiu şi atractivitate, fie ca factor economic (taxe, locuri de muncă, servicii) sau ca o combinaţie a celor doi. Iar relaţia dintre cele două entităţi, Universitate – Oraş est, iarăşi, un tandem de complementaritate. în cazul municipiului nostru, fiecare instituţie (din cele nouă) îşi vede de-ale ei, iar oraşul de-ale lui. în 1999, arătam că o asemnea relaţie nu poate fi decât păguboasă şi dacă m-aş referi numai la Universitate, aş aminti: disipare de fonduri, deci eficienţă redusă (chiar dacă în ultimii ani, amplificându-se exagerat cifra de şcolarizare a studenţilor cu taxă, veniturile au crescut în dauna calităţii procesului de instruire); lipsa unor amplasamente/terenuri pentru realizarea spaţiului necesar diverselor activităţi (în 1999, Academia de Arte de Design funcţiona în peste zece locaţii; Academia de Muzică nu avea, ca şi acum, un spaţiu propriu); lipsa unor echipamente performante, mai ale a celor necesare cercetării de prestigiu; lipsa unor contracte importante de cercetare aplicativă (necesare oraşului); lipsa unui sprijin logistic şi material în realizarea unui front comun în competiţia dură de afirmare pe plan naţional şi internaţional sau altele. Nu voi prezenta şi dezavantajele pentru oraş, deoarece ele vor rezulta, mai încolo, din schiţarea unei politici urbane vis-a-vis de tandemul Oraş-Universitate.

 

Mai întâi însă trebuie amintit că la nivelul primei schiţe de sistematizare, din 1960, Universitatea figura doar ca un “cartier universitar” la sud-vest de nucleul medieval, ca apoi, în ultima gândire de ansamblu, Planul Urbanistic General (PUG) din 1998 să se propună un campus universitar în mijlocul noii extinderi spre sud a oraşului. Dacă în 1990 terenurile ocupate de Universitate (învăţământ, cazare, dotări complementare) însumau circa 145 de hectare (mai mare ca suprafaţa urbei din secolul XVI, dar numai 3,7% din intravilanul lui 1990), în 1998 suprafaţa dedicată învăţământului superior (pentru cele nouă universităţi) va reprezenta 5,7% din noul intravilan, ceea ce, la prima vedere, este o prezenţă nesemnificativă.

 

Dar dacă punem în discuţie numărul de studenţi (65.000 în anul universitar 2006-2007), raportat la numărul locuitorilor (305.620 în iunie 2006), rezultă un procent de circa 22%,  ceea ce nu mai e de neglijat. Pe de altă parte, înainte de 1989, brandul oraşului era împins, politic şi economic, spre un “puternic centru industrial”. în PUG 1998, el devine “principal centru economic cultural, ştiinţific şi de învăţământ”... Or, în noua conjunctură, când financiarul, tehnologia informaţiei şi a comunicării pun în discuţie vechile opţiuni, funcţia universitară, dacă i-am adăuga şi o cercetare performantă ca în occident, ar putea deveni un vector. Poate că noul PUG va fi mai atent la procesele ce au loc şi dincolo de hotarele ţării. Dar să revenim la o posibilă politică a Oraşului. Şi nu vis-a-vis de Universitate, ci ca un binom Oraş-Universitate.

 

Transformarea Universităţii şi a unor poli regionali măcar de cercetare (ar fi timpul!) într-o funcţie dinamică (întreprinderile locale urmând a beneficia de un continuu flux de inovaţii, rezultând şi o reconsiderare complexă a fostei “platforme industriale nord”; afirmarea naţională, internaţională a Universităţii va fi echivalentul unei promovări a Oraşului în lumea informaţiei, a centrelor de interes, a turismului, a financiarului, dezvoltarea serviciilor (deficitare, în prezent) la nivelul exigenţelor europene, o condiţie majoră în calitatea vieţii şi atragerea studenţilor, specialiştilor, business-ului şi turiştilor; dezvoltarea turismului cultural (insistând pe evenimentele de excelenţă) şi a celui de afaceri, ce extind mult, pe parcursul unui an, activitatea hotelieră, de servicii şi divertisment.

 

Mai mult, optându-se pentru formula Universităţii integrată în Oraş – şi nu campus universitar în afara oraşului- rezultă o acuzată identitate a cadrului construit (clădiri reprezentative, spaţii publice personalizate); utlizarea într-o mare măsură a patrimoniului arhitectural; valorificarea în comun (populaţie plus studenţi) a unor echipamente de cultură, sport, divertisment ş.a); evitarea unui consum suplimentar de teren, ca în cazul unui “campus american”; o gestiune eficientă a unei infrastructuri obligatoriu modernizată. Iar dacă ne oprim doar aici, e totuşi suficient pentru a sublinia şi un alt mare avantaj: mixitatea socială şi profesională, cu procentul ridicat al populaţiei tinere, rezultând de aici un plus de vitalitate şi de ambianţă absolut benefice.

Poate că nu e de neglijat nici semnalarea unei experienţe franceze recente. Mă gândesc la oraşul universitar Strasbourg, ce are o populaţie de circa  400.000 de locuitori şi circa 45.000 de studenţi. Şi acolo s-a optat pentru combinaţia Oraş plus Universitate (cu unele evadări) însă acţiunile au ţintit o afirmare a Universităţii pe plan european. Competiţia fiind dusă şi preocupările au fost pe măsură, beneficiindu-se şi de strategia “Elan 2020” a Casei Naţionale de Depuneri.

Comenteaza