Agresiune brutală în Cluj: Un bărbat și-a biciuit soția și i-a scos un dinte, dar a scăpat cu închisoare cu suspendare
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:08
- Justiţie
- Ascultă știrea

Judecătoria Turda a pronunțat o sentință de 1 an și 3 luni de închisoare cu suspendare pentru un bărbat în vârstă de 46 de ani din comuna Moldovenești, județul Cluj, acuzat că și-a agresat cu brutalitate soția și a încălcat un ordin de protecție emis la cererea acesteia.
Potrivit hotărârii instanței, în data de 31 mai 2024, în jurul orei 13:00, bărbatul i-a aplicat femeii mai multe lovituri cu palma și pumnul în zona capului, feței, spatelui și abdomenului, provocându-i pierderea unui dinte și necesitând între 15 și 20 de zile de îngrijiri medicale. Ulterior, pe 19 august 2024, în jurul orei 13:40, acesta a continuat actele de violență, lovind-o din nou cu palma, apoi cu un bici peste spate și mâini, tot în interiorul locuinței comune din Moldovenești, informează Turdanews.ro.
Deși femeia și-a retras plângerea penală referitoare la faptele de violență domestică, instanța a dispus continuarea urmăririi penale pentru încălcarea ordinului de protecție. Bărbatul a fost găsit vinovat de comiterea a două acte de încălcare a măsurilor impuse prin ordinul de protecție, săvârșite în datele de 22 august și 4 septembrie 2024.
În urma contopirii pedepselor, instanța a stabilit o condamnare finală de 1 an și 3 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, pe o durată de 2 ani. În plus, inculpatul a fost obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității, fie la Primăria comunei Moldovenești, fie la Primăria municipiului Turda.
De asemenea, instanța a stabilit că ambele părți trebuie să suporte cheltuielile judiciare: 1.850 de lei inculpatul și 1.250 de lei victima.
Decizia Judecătoriei Turda nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.