In general, primul loc este ocupat de Stat, ca şi coordonator general al dezvoltării în teritoriu, dar şi ca finanţator. Insă nu mă voi opri acum nici la Stat, nici la Regiune/Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, ultimul factor străduindu-se atât în cadrul “Programului Phare 2000, de Coeziune Economică şi Socială”, cât şi în cadrul actualelor cadouri comunitare (până în 2013), nerambursabile să întocmească proiectele necesare pentru accesarea de fonduri.
Numai că nu toate cele şase judeţe arondate sub umbrela Regiunii au ştiut să-şi promoveze priorităţile, iar
In acest caz, mai ales că “locomotiva” Zonei a primit şi statutul de Pol Naţional de Dezvoltare, sunt mai multe şanse să se profite de fonduri pentru continuarea dezvoltării, dar, atenţie, dacă municipiul îşi va neglija partenerii, aducând totul în oala lui, va avea surpriza să constate, nu peste mult timp, că şi-a făcut un deserviciu! Un parteneriat nu este viabil decât atunci când avantajele sunt reciproce.
Vine la rând Administraţia Locală, responsabilă atât pentru prezent, cât mai ales pentru pregătirea viitorului. Din păcate, egoismul aleşilor nu vizează decât ciclul de patru ani, eficienţi fiind însă ultimii. Pentru unii aleşi, statutul de edil se reduce doar la administrarea, în general, a lucrărilor de interes public. Se uită că eticheta “a fost un bun administrator” este acordată de comunitate numai celor care şi-au depăşit cu mult condiţia de funcţionar.
Conservând şi azi câteva caracteristici ale oraşului şi mahalale, ca şi unele mentalităţi ce prejudiciază coeziunea, iniţiativa, gradul de urbanitate, municipiul nostru ar trebui să-şi reconsidere moştenirea trecutului, să investigheze fără menajamente starea actuală, să renunţe la un anumit narcisism şi, după o confruntare cu contextul naţional şi internaţional, să pregătească scenarii pentru un mâine mai îndepărtat, deoarece va fi neliniar, cu multe praguri critice sau surprize şi cu ordonanţe labile.
In această prospectare a viitorului, ce se va face periodic, are la dispoziţie toată gama de specialişti ai centrului universitar. Nu mai revin la necesitatea unui nucleu focalizat pe strategia urbană, pe stabilirea tacticii adecvate fiecărei etape (vezi ZIUA de Cluj din 30.10 2008), ci aş aminti că: suportul ecologic dă semne de fragilitate, afectând nu numai biodiversitatea, ci şi calităţile locuirii; creşterea urbanului numai pe seama unui consum continuu de teren va crea probleme foarte serioase pentru gestiunea oraşului; locuirea gândită numai cantitativ, fără o analiză demografică profundă şi fără conceperea unor “parcursuri rezidenţiale” (cerere pe categorii sociale şi înaintare în vârstă), va restrânge periculos oferta calitativă, dacă aria metropolitană va deveni dinamică; turismul nu poate deveni o sursă bugetară semnificativă, dacă nu gândim teritoriul în mixaj şi atenţi la tendinţe.
Să mai înşir şi alte teme de meditaţie? Sunt foarte multe. Cert este că, dacă administraţia nu-şi va cunoaşte opţiunile, într-un ecosistem global şi prospectiv, dialogul cu investitorii va înclina în continuare balanţa avantajelor numai către aceştia. Investitorii. în cazul României, cred că acest termen este potrivit pentru a defini interesul strict personal sau de grup, interes care, prin diverse mijloace, sfidează binele colectiv sau chiar legea.
Deşi se împlinesc 20 de ani de la intrarea în economia de piaţă, administraţia este, încă, incapabilă să susţină cauzele comunităţii. “Promotorii dezvoltării”, ce preiau cu precădere interesele Primăriei, sunt încă rarităţi la noi. în schimb, operatorii imobiliari, cei dornici de a se îmbogăţi peste noapte, vânzând orice, s-ar fi înmulţit ca ciupercile, dacă nu s-ar fi ivit criza care să amintească naivilor că nu dai banii din buzunar pe orice reclamă de pe o hârtie.
Cunoscând bugetul limitat al administraţiei, investitorii privaţi, autohtoni sau străini, în sensul bun al cuvântului, rămân, ca şi în ţările bogate, actori forte, cu condiţia ca administraţia să-şi cunoască bine interesele, iar parteneriatele public-private să fie tot mai mult promovate. Factorul Conceptori include planificatori, specialişti coordonatori, ce asigură o corectă pilotare a unui proiect urban, ei devenind intermediari între investitori şi comunitate.
De ei depinde succesul sau insuccesul unei acţiuni, iar dacă sunt cu adevărat profesionişti, incluzând aici şi respectarea codului deontologic, atunci mult trâmbiţata dezvoltare spaţială durabilă nu ar rămâne doar un ideal. Actuala Criză ar putea să înmulţească numărul Conceptorilor care, pentru a pune mâna pe contracte, sunt dispuşi să renunţe la corectitudinea pe multiple planuri, devenind doar avocaţii diavolului/banului. Remedii: concursuri şi licitaţii corecte la investiţiile majore; rigoare în avizarea propunerilor sau documentaţiilor; discernământ şi prudenţă în luarea deciziilor; confruntarea permanentă cu opinia societăţii civile şi mass-media.
Evident, factorul major în devenirea unui oraş este populaţia, Comunitatea, beneficiarul tuturor acţiunilor. însă dacă efectele acestor acţiuni îi vor fi favorabile sau nu, depinde în primul rând de atitudinea sa: se implică responsabil sau se lasă implicată, ca să nu zic târâtă. Ca o dezamăgire, nici măcar participarea la alegeri nu este echivalentul unui front comun al comunităţii clujene.
Excluzând puţinele excepţii - câteva voci în mass-media- acţiuni ocazionale ale unor ONG-uri sau ale Consiliului Civic Local,am putea spune că iniţiativa, vigilenţa şi aspiraţia spre un anume ideal au cedat locul comodei docilităţi. în acelaşi timp, oficial, legislativ chiar, se vorbeşte tot mai des despre “democraţia participativă”, noroc cu UE în iniţiativele urbanistice care privesc cetatea, dar această “consultare a populaţiei” se reduce, în majoritatea cazurilor, la o formalitate, cum ar fi un anunţ în presă ca să se obţină... “avizul de mediu”.
Cum ar trebui procedat? Modalităţile sunt diverse: reuniuni publice de informare, utlizarea mass-mediei, consultarea publicului (anchete, chestionare, dezbateri cu specialiştii), expunere de propuneri (proiecte, machete, filme de animaţie) etc., urmând ca după însumarea observaţiilor acestea să fie transpuse în nişte concluzii ce vor fi confruntate din nou cu publicul ţintă.
