Avocatul care a păcălit 211 clienți cu apartamente fictive, condamnat pentru cea mai mare țeapă imobiliară din Ardeal. Curtea de Apel Cluj a considerat pedeapsa prea blândă

Avocatul care a păcălit 211 clienți cu apartamente fictive, condamnat pentru cea mai mare țeapă imobiliară din Ardeal. Curtea de Apel Cluj a considerat pedeapsa prea blândă
| Foto: edupedu.ro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a pronunţat joi, 10 iulie, sentinţa definitivă într-un dosar care vizează una dintre cele mai mari fraude imobiliare din România.

Avocatul Ovidiu Jidveian, din judeţul Alba, a fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare, după ce a înșelat peste 200 de persoane cu suma totală de aproximativ 12 milioane de euro. Jidveian a fost subprefect de Alba.

Instanța supremă a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Jidveian și procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, desființând parțial o decizie anterioară a Curții de Apel Cluj care respinsese acordul pe motiv că pedeapsa era "nejustificat de blândă", conform News.ro.

Potrivit hotărârii definitive, avocatul a fost găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (251 de acte materiale, din care 4 tentative), delapidare în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, și a fost obligat să plătească o amendă penală de 27.000 de lei. De asemenea, instanţa a aplicat o pedeapsă complementară prin care i se interzice dreptul de a ocupa funcții publice sau de a fi ales, pentru o perioadă de 4 ani.

În perioada 2020–2023, Jidveian a încasat avansuri sau contravaloarea integrală a unor apartamente pe care le-a promis în cadrul unui proiect rezidențial fictiv din Alba Iulia. În realitate, locuințele nu au fost construite niciodată, iar mare parte din sumele încasate au fost folosite, potrivit anchetatorilor, "pentru satisfacerea propriilor nevoi", inclusiv pentru investiții riscante în criptomonede și jocuri de noroc.

Curtea a menținut sechestrul asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, precum și poprirea conturilor bancare, însă a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei. De asemenea, Jidveian a fost obligat să achite 17.500 de lei cheltuieli judiciare către stat.

În ciuda dimensiunii fraudei și a numărului mare de victime – peste 200 de persoane fizice și juridice –, cazul a fost soluționat prin recunoașterea vinovăției, ceea ce a dus la reducerea pedepsei aplicate.

Comenteaza