Nu-i vorbă, la ce valoare au fotbaliştii din reprezentativa României, i-ar putea lega ca pe baloţii de paie şi să-i tragă după jeep (poate păcăleşte şi vreo două vaci din zonă să-i rumege), şi tot nu se prinde nimeni că lipsesc de pe teren. Tatăl fostei tenismene Raluca nu a riscat însă o dezbatere pe tema "Naţionala mea - trecut, prezent şi iar trecut", furnizând la foc automat un subiect capabil să îl înlocuiască pe cel apărut şi care să-l pună de această dată într-o lumină favorabilă.
Demascând blatul ce se punea la cale în amicalul România - Uruguay, Mircea Sandu a intrat direct în istorie. Abia acum îl înţelegem pe eternul şef al fotbalului românesc, ce părea să nu fie deranjat că în diviziile inferioare fotbaliştii se înţeleg între ei până şi la numărul de cornere, că în Liga I al 12-lea jucător nu e publicul, ci centralul, că preşedinţii de cluburi se organizează în caste ce stabilesc clasamentul. Omul ştia, dar nu putea vorbi. El urmărea peştele cel mare, blatul suprem şi nu dorea să-l sperie.
Microbiştii români cer torturarea lui Mircea Sandu. Fără denunţul său, România - Uruguay putea furniza pariorilor cea mai mare surpriză a secolului: câştigam şi noi un meci!
