Cancerul nu ne iartă nici eroii

Cancerul nu ne iartă nici eroii

Două veşti- şoc ne-au făcut să ne oprim din analizarea combinaţiilor politice în aceste zile tensionate.

 

Ca de obicei, acest tip de veşti vin direct, dur, te lovesc în plină figură şi nu îţi mai revii prea rapid. Ticu Dumitrescu şi Anca Parghel au fost răpuşi de cumplita boală numită cancer. Pare-se că toate şcolile medicale dau greş, cu toate eforturile de cercetare, în vindecarea acestei maladii sinistre, care te macină interior. Sunt şi exemple de vindecări, chiar printre noi, umilii ziarişti, dar majoritatea cazurilor tot în groapă se duc.

 

Numai cuvinte de laudă pentru eforturile medicale depuse de doctori. însă când mor valori, iar Constantin Ticu Dumitrescu şi Anca Parghel erau valori certe ale României, parcă lovitura e şi mai puternică. Iată că ceea ce nu a reuşit comunismul, tranziţia asta păcătoasă, jocurile de putere de la CNSAS, a reuşit nenorocita de boală. I-a dat lovitura finală lui Ticu. Odată cu moartea acestui simbol al luptei anticomuniste PNŢCD mai pierde un stindard şi încă unul puternic.

 

Chiar dacă partidul ţărăniştilor nu a participat la alegeri şi o duce greu, a rămas una din puţinele forţe politice care sunt sincer anticomuniste. Cei care cred că vechii comunişti şi securişti mai sunt un pericol pentru democraţia românească, aşa fragilă cum e, au acum un tovarăş mai puţin. O să ne fie dor de intransigenţa lui Ticu, pentru că de prea multe ori s-a dovedit că noi nu o avem în doze suficiente ca să luptăm.

 

Poate că prin dispariţia lui Ticu Dumitrescu se termină o epocă, aşa cum scria pe un blog un reputat jurnalist clujean.Cel puţin la fel de supărat am fost în cazul renumitei cântăreţe Anca Parghel. I-am ascultat albumele, am fost la concertele ei, mai ales în comunism.O perioadă a dispărut din show bizz, dar a reapărut şi a dat discipoli valoroşi ca Teodora Enache sau Ioana Mântulescu, cu albume excelente. Şi modul în care a luptat cu un dublu cancer este exemplar şi dă dovada tăriei de caracter de care sunt în stare femeile.

 

O voce mare s-a pierdut, a plecat să cânte în cer, unde se va întâlni cu alţi artişti plecaţi dintre noi prematur, Iuliu Merca, Teo Peter, Emil Laghia sau Gică Petrescu. Nu pot încheia fără să ne gândim la cancerul ăsta blestemat şi la lipsa de soluţii în cele mai multe dintre cazuri. Ştiu, repet, că se fac eforturi, că există în spitalele clujene multe drame, multă suferinţă pe care, poate, doar Dumnezeu o poate ostoi. Oamenii care au însă rude bolnave nu ştiu dacă mai au puterea să creadă, să spere într-o rezolvare.

 

Cu atât mai mult, aici trebuie să intervină un efort guvernamental de finanţare a cercetărilor medicale în domeniu, un efort investiţional pentru dotarea cu aparatură cât mai performantă în domeniu. Ştiu că la Spitalul Oncologic s-au făcut dotări de excepţie şi eforturi şi cred că marii afacerişti clujeni ar trebui să îşi îndrepte unele donaţii, chiar dacă trăim vremuri de criză, şi spre şcoala medicală clujeană. Ca să nu se mai repete pierderi cum sunt Ticu Dumitrescu sau Anca Parghel. Sau orice pierdere umană generată de cancer, în general.

Comenteaza