Când statul nu îşi respectă contractele consecinţa este că se face praf

Întotdeauna există un contract general între stat şi cetăţenii săi. Un contract prin care statul, fie el paternalist, fie el liberal sau chiar libertarian, se angajează să le garanteze cetăţenilor securitatea socială, educaţională, securitatea alimentară, securitatea fizică şi securitatea naţională.

Orice abatere de la obligaţiile asumate la capitolele de mai sus, cărora li se adaugă fireşte şi altele, înseamnă până la urmă nerespectarea de către una dintre părţi a obligaţiilor contractuale şi urmarea este că acea parte trebuie să fie penalizată. Cetăţenii, la rândul lor, se obligă, în schimb, să se supună regulilor care ţin de esenţa statului. Tuturor regulilor fixate de stat. Atunci când o parte nu-şi îndeplineşte obligaţiile, nici cealaltă parte nu mai este obligată să şi le îndeplinească. Oricine poate spune, însă, că în timp ce cetăţeanul există în carne şi oase, statul este o abstracţiune. Cum să te răfuieşti cu o abstracţiune, dacă îşi încalcă angajamentele faţă de tine?

Statul este şi nu este o abstracţiune. Iar principalul argument că nu este o simplă abstracţiune e faptul că are reprezentanţi. Cine sunt ei? Guvernul şi Preşedinţia, în ceea ce priveşte puterea executivă, Parlamentul, în ceea ce priveşte puterea legislativă, Justiţia şi nenumărate alte instituţii. Dar şi instituţiile sunt nişte abstracţiuni. Sunt şi nu sunt. Pentru că ele au reprezentanţi în carne şi oase. Sunt guvernanţii şi preşedintele, parlamentarii, magistraţii şi alte persoane care reprezintă multe alte instituţii, cum ar fi Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei etc. Toţi cei care se află la butoane reprezintă statul, care trebuie să-şi îndeplinească angajamentele sale, şi toţi cei care trebuiesc slujiţi sunt cetăţenii, care trebuie să se supună regulilor stabilite de stat.

Ce se întâmplă în ipoteză în care un cetăţean nu-şi respectă obligaţiile faţă de stat? El plăteşte pentru asta. Fie printr-o amendă, fie printr-o restricţie, fie chiar prin libertate. Dar ce se întâmplă atunci când statul, prin reprezentanţii săi, nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate faţă de cetăţeni, prin Constituţie şi prin alte acte normative? Şi statul plăteşte. Cum? Prin neplata unor taxe şi impozite, prin nesupunere civică, prin manifestaţii de amploare, care aduc bile negre imaginii pe care o are statul în ţară şi în lume, sau chiar prin revolte, revoluţii, anarhie, culminând cu disoluţia, mai întâi a instituţiilor şi apoi a statului însuşi, şi cu dezmembrarea.

În cele de mai sus mă refer, exclusiv, la raportul dintre stat şi cetăţeni. Pentru că altfel există şi diferite alte raporturi între cetăţeni şi partide, prin reprezentanţii lor, între cetăţeni şi alte instituţii, care aparţin sau nu societăţii civile - un alt exemplu fiind, de ce nu, presa - unde, de fiecare dată, cetăţenii pot reacţiona şi reacţionează, aplicând sancţiuni.

Noi ne aflăm acum, sub aspectul raporturilor dintre stat şi cetăţeni, aproape în cel mai rău scenariu. Preşedintele, Guvernul şi majoritatea parlamentară au lezat, nu numai prin dispreţ ci şi prin fapte, atât de grav angajamentele asumate faţă de cetăţeni, încât cetăţenii sunt pe cale să aplice cele mai grele sancţiuni. După ce în ultimele luni, în special, le-au aplicat pe cele mai uşoare.