Ce a cumpărat Walter?

Ce a cumpărat Walter?
Ninge. Atât de frumos încât gândurile rele stau troienite pe marginea cărării dinspre trecut, lăsând să treacă nestingherite poveştile cu suflet bun.

Nu credeam şi n-am motive nici astăzi să afirm că Walter ştie cu adevărat ce a cumpărat la Cluj. Mai degrabă îl bănuiesc pe Marele Blond (dacă nu ştiţi cine e personajul, puneţi mâna pe dicţionarul de şmecherii şi deschideţi la litera M) că-i ascunde adevărul sub braţ, îl miros doar câinii în serile lungi şi urlă către cer, dar cine mai stă să-i asculte?

Universitatea nu a fost niciodată vândută, şi din punct de vedere sentimental e mai bine aşa. Palmaresul, culorile şi marca Universitatea Cluj au rămas ale Consiliului Local, clubul putând doar să le folosească cu titlu gratuit. Păstrarea lor în seiful comunităţii locale îl transformă pe Walter într-un rege cu ţară de împrumut, vin vremurile şi trec, dar ştim sigur că Universitatea va rămâne a Clujului!

Niciodată însă acest om nu trebuie judecat cu aspră măsură, el îşi varsă banii în ceva ce nu îi aparţine! A fost, poate, norocul nostru de oameni liberi să putem iubi fără fără frica unui viitor ce nu există pentru că trecutul a fost îngropat (in memoriam Poli Timişoara, UTA, Universitatea Craiova etc).
Când ninge, nu ştiu de ce, mi-ar plăcea să-l văd pe Mărginean (na, i-am pomenit numele!) că vinde un calendar mayas pe 2012, cu jumătate de preţ, pentru că are zile mai puţine. Îl cred în stare!

Mihai HOSSU

 

 

Comenteaza