Cine ne-a adus pe ultimul loc din Europa?

Pentru prima dată, chiar dacă ne raportăm şi la finalul întunecat al dictaturii lui Ceauşescu, România se află acum, în mod oficial, în coada clasamentului Europei. Bulgaria ne-a depăşit. Iar decalajul dintre noi şi Bulgaria va creşte, aşa cum preconizează specialiştii Fondului Monetar Internaţional.

Clasamentul este elaborat în funcţie de cel mai important indicator al unei economii, şi anume produsul intern brut raportat la numărul de locuitori. Este şi un clasament al sărăciei. Ne-am plasat drept ţara cea mai săracă din UE. Cine ne-a adus în această poziţie economică? Există vreo legătură între politica oficialilor de la Bucureşti şi starea economiei?

Nu este pentru prima dată când insist asupra a două trăsături care definesc România de azi. Primul este că, după 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, de la o lovitură de stat pe care unii, din ce în ce mai puţini, s-au grăbit să o taxeze drept revoluţie, noi nu avem încă o economie funcţională de piaţă. Pentru că problema proprietăţii nu a fost limpezită, nefăcându-se în totalitate nici restituirile, nici despăgubirile, munca nu este tratată ca o marfă, iar statul deţine suficient monopol şi suficientă marjă de manevră, încât să blocheze în multe sectoare libera concurenţă. Cea de-a doua trăsătură a statului român contemporan derivă din cele de mai sus. România se confruntă cu o criză de sistem. Acesta este motivul de fond pentru care îmi permit să afirm că noi traversăm o criză proprie, decuplată de criza globală care este, de altfel, pe cale să ia sfârşit. O criză, de altfel, mult mai profundă. Care acum, prin criza globală, a devenit mult mai vizibilă şi mult mai gravă, nemaifiind estompată de avantajele unei economii emergente.

Pentru faptul că avem o criză de sistem, mult mai gravă prin consecinţele ei decât criza globală, sunt vinovate, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate guvernele pe care le-am avut în ultimii 20 de ani. Faptul că niciunul dintre aceste guverne şi niciuna dintre administraţiile prezidenţiale nu au reuşit să ia taurul de coarne şi să aducă România în starea de economie funcţională de piaţă li se datorează şi cetăţenilor acestei ţări. Şi ei sunt responsabili. Pentru că nu au avut suficientă cultură politică pentru a înţelege ce trebuie făcut şi, în funcţie de asta, ce trebuie să aleagă în fruntea statului şi a parlamentului. Le-a lipsit şi cetăţenilor voinţa politică, le-au lipsit punctele cardinale şi, în consecinţă, electoratul a fost incapabil să-i alimenteze, la rândul lui, cu suficienţă voinţă politică, în direcţia bună, pe oamenii politici. Nu e de mirare cum şi de ce populaţia a putut fi folosită, permanent, ca o masă de manevră pentru politicienii răi.

Dacă nu reuşim să schimbăm această stare de lucruri, ne vom consolida în coada Uniunii Europene. Unde deja ne-am plasat, mai ales graţie ultimelor mandate ale preşedintelui Băsescu, care ne-a izolat politic şi ne-a dat lovitura capitală în plan economic, instalând şi susţinând reaua guvernare. Dacă vrem să învăţăm ceva, trebuie să învăţăm începând de la adevărul că, iată, o ţară nu este bogată sau săracă prin munţi, râuri, pământ roditor, privighetori şi aşa mai departe, ci doar în raport de ce au şi de ce nu au în creier şi în constiinţă vieţuitoarele ei gânditoare.