Colţul juridic. Clauze interzise în cuprinsul regulamentului intern al unei firme

Colţul juridic. Clauze interzise în cuprinsul regulamentului intern al unei firme
În regulamentul intern nu pot fi cuprinse alte sancţiuni disciplinare decât cele prevăzute în art. 248 din Codul Muncii, respectiv în statutul profesional aplicabil.

Exemplu:
- Nu se poate prevedea posibilitatea retrogradării definitive.
- Nu se poate prevedea sancţiunea suspendării contractului de muncă pentru 10 zile lucrătoare, ca urmare a acestei sancţiuni disciplinare.
 
Nu se pot prevedea amenzi disciplinare. Nu pot fi cuprinse derogări de la lege în defavoarea salariaţilor.
Exemplu :
- Nu se poate prevedea în regulamentul intern plata trimestrială a salariului, chiar dacă acesta ar fi ritmul real al obţinerii de lichidităţi.

Nu pot fi cuprinse prevederi de domeniul exclusiv al contractelor  colective sau individuale de muncă (presupun negocierea).

Exemplu: Nu se pot prevedea în regulamentul intern salariul minim pe unitate, concediul de odihnă minim.
 
Nu se pot cuprinde drepturi inferioare pentru salariaţi faţă de cele cuprinse în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Exemplu:
- Nu se poate prevedea în regulamentul intern acordarea a  numai trei zile libere plătite în caz de căsătorie a salariatului, în cazul în care contractul colectiv aplicabil cuprinde dreptul salariatului la cinci zile libere într-o astfel de împrejurare.

Nu se pot cuprinde obligaţii superioare pentru salariaţi faţă de cele cuprinse în contractul colectiv de muncă aplicabil ori în lege.
Exemplu :
- Este nulă prevedea în regulamentul intern privind obligativitatea efectuării de ore suplimentare, la solicitarea angajatorului, sau sancţionarea ca abatere disciplinară a refuzului de a efectua ore suplimentare.

Nu se pot cuprinde drepturi superioare sau obligaţii inferioare pentru angajator faţă de cele cuprinse în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Exemplu:
Nu se poate prevedea în regulamentul intern că sindicatul şi nu angajatorul are obligaţia de a iniţia anual negocierea colectivă.
 
Marius COLTUC
Biroul de Avocatură Coltuc
www.coltuc.ro

Comenteaza