Colţul juridic. Despăgubiri pentru cei care au avut bani la CEC pentru Dacia

Colţul juridic. Despăgubiri pentru cei care au avut bani la CEC pentru Dacia
Deponenţii CEC Bank au beneficiat la 30 octombrie 2008 de acordarea efectivă a despăgubirilor, constând în indexarea sumelor existente în conturile active cu indicii preţurilor de consum până la 31 iulie 2007, în baza prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului (OUG) nr. 156/2007.

Valoarea totală a despăgubirilor cuvenite deponenţilor reprezintă cumulul despăgubirilor individuale calculate de CEC prin indexarea, de la data depunerii şi până la 31 iulie 2007 a sumelor existente în depozitele constituite în scopul prevăzut de lege, conform evidenţei ţinute de către CEC, cu indicii preţurilor de consum, din care se deduce dobânda legală bonificată de CEC pe perioada în care a fost acordată. Astfel, despăgubirile au putut fi acordate doar persoanelor înscrise în anexa OUG 156/2007 care au figurat în evidenţele CEC cu depozite constituite în vederea achiziţionării de autoturisme şi au fost luate în considerarea la calculul sumei globale destinate a acoperi despăgubirile cuvenite.
 
Prin legea nr. 232/2008 de aprobare a OUG nr. 156/2007 a fost aprobată acordarea de despăgubiri băneşti şi persoanelor fizice “care după 22 decembrie 1989 şi-au transferat depunerile existente la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme la Banca Română pentru Dezvoltare (BRD) în acelaşi scop”. Potrivit dispoziţiilor art.1 din OUG nr. 156/2007 „Persoanele fizice care până la 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la CEC, precum şi cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile BRD - în vederea achiziţionării de autoturisme, au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale CEC, respectiv ale BRD, îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial.
 
În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial, conform alin. (1), sunt acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziţionării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă şi din care nu s-au efectuat retrageri. De prevederile art. 1 beneficiază şi persoanele fizice care după 22 decembrie 1989 şi-au transferat depunerile existente la CEC - în vederea achiziţionării de autoturisme, la BRD - cu acelaşi scop, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2)”.
 
Acordarea despăgubirilor persoanelor care şi-au transferat depozitele la BRD nu a putut fi realizată până la comunicarea pe răspunderea BRD-GSG a datelor certe privind valoarea totală a despăgubirilor şi numărul deponenţilor care au dreptul la despăgubiri. Prin scrisoarea nr. 828/12.10.2009, BRD a comunicat Ministerului Finanţelor Publice (MFP) numărul de conturi active care îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial, identificate, şi valoarea despăgubirilor calculate prin indexarea sumelor existente cu indicii preţurilor de consum, calculate până la 31 iulie 2009. Indexarea nu a fost calculată de la data constituirii depozitelor la CEC, ci doar de la data transferului acestora la fosta BRD, întrucât CEC Bank nu mai păstrează evidenţele depozitelor transferate, termenul de arhivare fiind de 10 ani.
 
Întrucât aplicarea în practică a legii nr. 232/2008, art. 1/1 a dat naştere la interpretări diferite, în sensul că deponenţii CEC care şi-au transferat banii la BRD pentru achiziţionarea de autoturisme consideră că despăgubirea ar trebui să se acorde atât pe perioada de timp depozitată la CEC, cât şi pentru perioada de timp depozitată la BRD, în timp ce BRD a întocmit lista de despăgubire doar pentru perioada depozitării la fosta BRD, valoarea astfel calculată fiind cu peste 45% mai mică decât valoarea despăgubirii acordate de CEC pentru un depozit, a fost iniţiată o propunere legislativă menită să pună capăt unei interpretări contradictorii a dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi discriminării persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, prin conturarea unei practici uniforme în ceea ce priveşte perioada pentru care se datorează despăgubiri.
 
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat  proiectul de lege privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC înainte de 1990 şi şi-au transferat aceste depozite la BRD în 1991 în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, fiind trimis spre promulgare preşedintelui. Conform acestei legi, despăgubirile se acordă atât pentru perioada depozitului constituit la CEC, cât şi pentru perioada depozitului constituit la BRD, după cum urmează: pentru persoanele care au depus sume de bani la CEC înainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la 1 ianuarie 1990, până la 31 decembrie 2013; pentru persoanele care au depus sume la CEC după 1 ianuarie 1990, calculul se va face cu raportare la data efectuării depunerii la CEC, până la 31 decembrie 2013.
 
Modul de calcul al valorii totale a despăgubirilor prevăzute în OUG nr. 156/2007, precum şi celelalte elemente necesare aplicării legii se stabilesc prin hotărârea guvernului în 60 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial. În practica judecătorească s-au conturat unele soluţii cu privire la acordarea despăgubirilor cerute de persoanele fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme. Cu titlu de exemplu, conform sentinţei civile nr. 4121/24.11.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – în litigiul având ca obiect obligarea MFP la emiterea titlului de stat de valoare nominală individuală, egală cu valoarea individuală a despăgubirii ce se cuvine reclamantului pentru cei 70.000 lei depuşi la CEC în 1988 în vederea achiziţionării unui autoturism şi transferaţi la BRD la 24.10.1991, în acelaşi scop, pe numele reclamantului, a fost respinsă cererea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
 
Această hotărâre a fost fundamentată pe faptul că BRD a comunicat MFP situaţia conturilor persoanelor care şi-au transferat depozitele constituite pentru achiziţionarea de autoturisme de la CEC la BRD, ulterior adoptării legii nr. 232/2008, prin care s-a stabilit valoarea totală a despăgubirilor acordate de statul român acestei categorii de persoane. În consecinţă, se impune  reglementarea pe cale legislativă a situaţiei juridice a reclamantului în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor menţionate, instanţa de judecată neputându-se substitui legislativului fără a depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti prin obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor, în condiţiile în care în dispoziţiile art. 2 din OUG 156/2007 nu au fost avute în vedere şi sumele pentru despăgubirea persoanelor care şi-au transferat depozitele de la CEC la BRD.
 
Într-un alt dosar, înregistrat sub nr. 7284/245/2010, având ca obiect obligarea statului român, prin MFP, la plata de despăgubiri pentru depozitul constituit în vederea achiziţionării unui autoturism, a fost pronunţată o soluţie prin care a fost admisă cererea şi s-a dispus obligarea pârâtei la acordarea despăgubirii cuvenite, calculată în condiţiile OUG nr. 156/2007, astfel cum a fost modificată şi completată. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunţat în dosarul “Blidaru împotriva României” (deponent CEC mutat la BRD) şi a dispus restituirea de către statul român a sumei actualizate de la data depunerii banilor la CEC. Pe rolul CEDO se află alte două dosare promovate de APAR Bucureşti. Este vorba de dosarele cu numărul 3629/2007 – Vlad Viorel împotriva României şi 36384/2007 – Cornelia Mihai (fostă Olariu) împotriva României.
 
Marius COLTUC
Biroul de Avocatură Coltuc
www.coltuc.ro

Comenteaza