COLŢUL JURIDIC Ordinul de protecţie pentru violenţă în familie

COLŢUL JURIDIC Ordinul de protecţie pentru violenţă în familie
Ordinul de protecţie este o hotărâre judecătorească emisă în procedura de urgenţă prin care sunt luate măsuri imediate şi necesare în scopul de a proteja integritatea fizică şi psihică a victimei violenţei în familie.


Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, cu modificările ulterioare, persoană a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicită instanţei că, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei
c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când această poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victima, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate
e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoană protejată le frecventează ori le vizitează periodic
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima
g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute
h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora

Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse (mai sus arătate), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urmă consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomandă luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.

Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de către judecător, fără a putea depăşi şase luni de la dată emiterii ordinului.  Reţinem că, dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru şase luni de la dată emiterii ordinului.

La expirarea duratei măsurilor de protecţie, persoană protejată poate solicită un nou ordin de protecţie, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţă, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol.

Victima (personal) sau un reprezentant legal al acesteia poate formula şi depune la instanţa competenţă cererea pentru emiterea ordinului de protecţie.  Potrivit art. 25 alin. 3 din legea nr. 217/2003, cu modificările ulterioare, cererea poate să fie introdusă în numele victimei şi de:
a) procuror
b) reprezentantul autorităţii sau structurii competenţe, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei în familie
c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei

În cazurile prevăzute la art. 25 alin. 3 din Legea nr. 217/2003, cu modificările ulterioare, victima poate renunţa, potrivit prevederilor Codului de Procedura Civilă, la judecarea cererii privind ordinul de protecţie. Cererea privind emiterea ordinului de protecţie se întocmeşte potrivit formularului de cerere prevăzut în anexă la Legea nr. 217/2003, cu modificările ulterioare, cererea respectivă fiind scutită de taxa judiciară de timbru.  În ceea ce priveşte instanţa competenţă, cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţă judecătoriei de pe rază teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.

Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.  Instanţa are obligativitatea citării părţilor, iar aceasta se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgenţe.  Reţinem că, la cerere, persoanei care solicită ordinul de protecţie i se poate acordă asistenţă sau reprezentare prin avocat. În schimb, asistenţă juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie este obligatorie.

Legiuitorul permite ca, în caz de urgenţă deosebită, instanţa să emită ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor. Procurorul are obligaţia de a informa persoană care solicită ordinul de protecţie asupra prevederilor legale privind protecţia victimelor infracţiunii.

Judecata se face de urgenţă şi cu precădere şi nu sunt admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat.  Dacă, odată cu soluţionarea cererii instanţa constată existenţa uneia dintre situaţiile care necesită instituirea unei măsuri de protecţie specială a copilului, va sesiza de îndată autoritatea publică locală cu atribuţii privind protecţia copilului.

Pronunţarea (hotărârea ce se pronunţă în cauza respectivă), se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordinului de protecţie se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.  Potrivit legii, ordinul de protecţie este executoriu, iar la cererea victimei sau din oficiu, atunci când împrejurările cauzei impun astfel, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen.

Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecţie este supusă numai recursului, în termen de trei zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.  Instanţa de recurs poate suspendă executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauţiuni, al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.  Judecarea recursului se judecă doar cu citarea părţilor, iar participarea procurorului este obligatorie.

Ordinul de protecţie se comunica de îndată structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului.  Ordinul de protecţie prin care se dispune oricare dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. 1 din legea nr. 217/2003, cu modificările ulterioare, se pune în executare de îndată de către sau, după caz, sub supravegherea poliţiei.

Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intră în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate sau în lipsă, cu cel al altui membru al familiei.  Organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.

Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. 1 din legea nr. 217/2003, cu modificările ulterioare, şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o luna la un an. Legiuitorul arată că împăcarea înlătură răspunderea penală.

Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecţie pe durata maximă poate solicită revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.  Revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse
b) agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina să ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranţă, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii
c) dacă există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia

Soluţionarea cererii de revocare are loc cu citarea părţilor şi a unităţii de poliţie care a pus în executare ordinul de protecţie a cărui revocare se solicită, iar participarea procurorului este obligatorie.

Marius COLTUC

Cabinet de avocat Coltuc 

Comenteaza