COLŢUL JURIDIC. Procedura cererilor cu valoare redusă

COLŢUL JURIDIC. Procedura cererilor cu valoare redusă
Probele în procedura cererilor de valoare redusă sunt, în principal, înscrisuri, explicaţii ale părţilor, cu posibilitatea pe care o are instanţa să încuviinţeze şi alte probe, în cazul în care cheltuielile cu administrarea acestora nu ar fi vădit excesivă.

 

În ordonanţa de plată, dacă ar apărea posibilitatea administrării unor alte probe în afară de înscrisuri şi lămuriri, instanţa este obligată să respingă cererea.

Termenul de soluţionare

În cazul procedurii privind cererile de valoare redusă, termenul de soluţionare poate varia uşor în funcţie de actele care se cer comunicate, de eventualele lămuriri de care ar avea nevoie instanţa, de cererea reconvenţională, dacă este formulată de pârât, dar se poate estima o durată de 90 de zile.
 
Pentru ordonanţa de plată există prevederi exprese pentru încadrarea termenului în 45 de zile de la sesizarea instanţei, dar în calculul acestui termen nu intră perioada necesară pentru comunicarea actelor de procedură şi întârzierea cauzată de creditor, inclusiv ca urmare a modificării sau completării cererii.

Procedura de soluţionare

Procedura cererilor de valoare redusă nu presupune, de regulă, citarea părţilor şi dezbateri în contradictoriu, fiind, în esenţă, o procedură scrisă care se desfăşoară în camera de consiliu. Ordonanţa de plată se derulează cu citarea părţilor, în şedinţa publică.

Efectul căii de atac

În ambele proceduri calea de atac nu este suspensivă de executare, partea interesată putând obţine suspendarea executării silite cu dare de cauţiune.  Cauţiunea este fixă, de 10% din valoarea obiectului contestat în procedura privind cererile de valoare redusă, iar în ordonanţa de plată cuantumul cautiunii va fi fixat de instanţă.
 
Cea mai importantă deosebire dintre cele două proceduri speciale priveşte efectele hotărârii de respingere sub aspectul autorităţii de lucru judecat. În timp ce încheierea de respingere a cererii de ordonanţă nu împiedică introducerea unei noi cereri, hotărârea prin care se respinge cererea de valoare redusă evocă fondul pretenţiei deduse judecăţii.

Marius COLTUC

Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro

Comenteaza