Doi șoferi beți prinși de polițiști pe drumurile publice din Cluj, în doar câteva ore

Doi șoferi beți prinși de polițiști pe drumurile publice din Cluj, în doar câteva ore
| Foto: ipj

La data de 2 ianuarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat doi bărbați de 45, respectiv 47 de ani, care se deplasau cu autoturismele pe drumul public, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În jurul orei 19.30, bărbatul de 47 de ani a fost depistat de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul în interiorul localității Buza, pe DJ 161E, deși nu deținea permis de conducere.

Fiind testat cu aparatul etilotest, barbatului i-a rezultat o concentrație de peste 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Ulterior, în jurul orei 21.20, polițiștii au depistat un conducător auto în vârstă de 45 de ani, din comuna Cămărașu, în timp ce se deplasa pe DJ 161E, în interiorul localității Feldioara, aflîndu-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării, aparatul etilotest a indicat o concentrație de peste 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt efectuate privind săvârșirea infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Comenteaza