Fără reforma pensiilor speciale ale magistraților, România poate pierde 800 milioane euro / Pensionarii speciali transmit că Legea nouă nu poate schimba drepturi deja câștigate
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Iul 2025, 07:16
- Justiţie
- Ascultă știrea

Guvernul a publicat marți draftul proiectului de lege privind reforma pensiilor speciale ale magistraților, după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat în cursul zilei principalele măsuri viitorul act normativ.
Ilie Bolojan a anunțat elaborarea un proiect de lege pentru reforma pensiilor magistraților. Ilie Bolojan a declarat că schimbările din sistemul de pensii din magistratură „ar aduce și acest nivel de pensii într-o zonă de normalitate”. Reforma este urgentă și necesară, a spus premierul, care avertizează că România riscă să piardă peste 800 de milioane de euro din fondurile europene.
„Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor permanente avute în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”, se arată în propunerea de modificare a legii 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat marți seară că proiectul anunţat de premierul Ilie Bolojan privind pensiile magistraţilor este „o bază de idei”, el precizând că ministerul pe care îl conduce nu a iniţiat vreun proiect de lege în acest sens.
Fostul judecător al CCR, Augustin Zegrean, la rândul său pensionar special al statului îi transmite lui Ilie Bolojan că trebuie să explice ce înseamnă aplicarea „doar pe viitor” a noilor măsuri privind pensionarea magistraților și subliniază că drepturile dobândite în baza unei legi civile nu pot fi anulate retroactiv de o lege nouă.
”Întrebarea mea este - de când începe viitorul? Cei care sunt astăzi în funcție nu vor trebui să lucreze 35 de ani? Asta înseamnă că cei care s-au angajat anul trecut în funcția de judecător vor merge tot cu 25 de ani, peste 25 de ani va ieși la pensie. Deci nu se va aplica această lege. E complicat. Sunt multe de spus și părerea mea că ar fi bine să așteptăm, să vedem ce scrie în lege și apoi să stăm de vorbă”, a afirmat Augustin Zegrean, marți la Digi24.