Condamnare definitivă pentru un fost președinte al Camerei Deputaților. A primit mită de un milion de euro

Condamnare definitivă pentru un fost președinte al Camerei Deputaților. A primit  mită de un milion de euro
| Foto: realitatea.net

Joi, Curtea de Apel București l-a condamnat defintiv pe Bogdan Olteanu, Fostul președinte al Camerei Deputaţilor, la 5 ani de închisoare cu executare pentru că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Iniţial, în decembrie 2019, Bogdan Olteanu a primit la Tribunalul București o condamnare de 7 ani închisoare, însă Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa la 5 ani.

"În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Olteanu Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul București - Secţia I Penală, în dosarul nr. 20082/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată și, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Olteanu Bogdan pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinând pedepsele complementare și accesorii aplicate aceluiași inculpat prin sentinţa apelată. În temeiul art. 424 alin. 3 Cod de procedură penală rap. la art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reţinerii, a arestării preventive și a aretului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate", se arată în decizia CAB.

Curtea de Apel București a menţinut hotărârea Tribunalului privind confiscarea de la Bogdan Olteanu a contravalorii în lei a sumei de un milion de euro, reprezentând suma traficată. Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, pe când era președinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţineau procurorii. Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA și apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remiși lui Olteanu la biroul unde acesta își desfășura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro

Comenteaza