Fostul şef anticorupţie din Cluj ar putea prelua conducerea DNA

Fostul şef anticorupţie din Cluj ar putea prelua conducerea DNA
| Foto: graiulsalajului.ro

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, marţi, propunerile sale pentru şefia DNA şi DIICOT, fiind vorba despre procurorii Crin Bologa, respectiv Giorgiana Hosu.

În cadrul unei declaraţii de presă, ministrul a precizat că propunerea sa pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Crin Bologa, cunoaşte foarte bine această unitate de parchet. Mai mult, Predoiu a spus despre Bologa că a prezentat, în cadrul interviurilor, un „proiect de management complet, cu soluţii aplicate”, subliniind că este de părere că „aduce garanţia că lupta anticorupţie va continua energic”.

„Domnul procuror Crin Bologa cunoaşte DNA, a lucrat în DNA şi nu a avut nicio intersecţie cu pasivele DNA. A prezentat un proiect de management complet, concret, cu soluţii aplicate. Aduce garanţia că lupta anticorupţie va continua energic, în condiţii de deplin respect a drepturilor şi garanţiilor procesuale”, a declarat Predoiu.

Pe de altă parte, şeful Justiţiei a spus despre propunerea sa la conducerea DIICOT, Giorgiana Hosu, că stăpâneşte cel mai bine „dimensiunile anchetelor transfrontaliere”.

„DIICOT prezintă particularitatea anchetelor tranfrontaliere şi prin aceasta a cooperării interinstituţionale interne şi externe. Doamna procuror Giorgiana Hosu stăpâneşte cel mai bine aceste dimensiuni. Proiectul de management a fost comprehensiv şi prestaţia echilibrată, susţinută de o cunoaştere panoramică a problemelor şi activităţii DIICOT”, a mai spus sursa menţionată.

Propunerile vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, care va emite un aviz în acest caz. Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis va decide dacă va semna decretele de numire în funcţie a procurorilor şefi ai DNA şi DIICOT.

În vârstă de 46 de ani, Crin Bologa a început să activeze în magistratură din 1995 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, iar apoi între 1999 și 2005 a activat ca procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În 2005, la doar 33 de ani, a devenit cel mai tânăr șef care conduce o structură teritorială a parchetului antimafie, fiind în fruntea DNA Cluj între 2005 și 2008, funcție la care a renunțat din motive familiare și a revenit la parchetul local.

Un an mai târziu, a preluat şefia Secţiei Judiciar, pe care a asigurat-o până în 2013, când a devenit prim-procuror al judeţului. A stat în funcţie până în 2018, când i-a expirat cel de-al doilea şi ultimul mandat, pentru ca de atunci să fie adjunct al instituţiei.

Comenteaza