Cartea, apărută în Franţa sub conducerea lui Renaud Escande şi editată cu sprijinul Ministerului Francez al Culturii - Centru naţional de carte, cum se precizează în pagina de gardă -, însumează o culegere de 45 de texte semnate de somităţi franceze, cercetători, universitari, scriitori, filosofi, istorici, publicişti etc., care, la peste 200 de ani de la Revoluţia Franceză din 1789, au reluat la mână arhivele şi toate mărturiile scrise găsite din acele timpuri şi au reconstituit-o, cu acurateţe şi migală, în lumina Adevărului absolut, respectând realitatea crudă. Actul lor, curajos şi drept, este de apreciat, el deschizând calea demitizării unui eveniment istoric ce a făcut atâta rău Franţei şi, plecând de la ea, întregii Europe.
într-un cuvânt, cei 45 de autori de talia lui Pierre Chaunu, Jean Tulard, membri ai Institutului Franţei, Emmanuel Le Roy Ladurie, profesor la College de France, Stéphane Courtois etc. au efectuat studii şi au redactat textele amintite publicate în Franţa, în volumul cu titlul de mai sus . Iar traducerea în limba română este semnată de Liliana Şomfălean (coord.), Olimpia Barbul, Sorin Barbul şi Alexandra Medrea. De asemenea, “Introducere la ediţia în limba română” este semnată de Ioan L. Danciu, licenţiat în filosofie , volumul având şi un “Cuvânt înainte” de Fr. Renaud Escande.
Asistăm, de fapt, la o demitizare completă a evenimentului din Franţa anului 1789, revoluţia etalând o succesiune de crime odioase ale celor înfometaţi şi scăpaţi de sub control, crime comise sub egida şi dictatura Iacobinilor, dar şi la modul în care a fost înşelată omenirea, timp de peste două secole, prin camuflarea adevărului. Un singur exemplu dintre sutele dezvăluite de autorii cărţii: căderea Bastiliei. A fost, de fapt, un mare bluf. Nu Bastilia a căzut, ci garnizoana mică ce-o păzea. După mai multe înţelegeri şi focuri de armă, cele două tabere au căzut de acord şi mica garnizoană s-a predat. Dar, în ciuda înţelegerii, comandantul ei a fost tăiat cu sabia şi capul lui purtat “triumfal” prin Paris. în interiorul Bastiliei “revoluţionarii” au găsit, culmea, doar şase deţinuţi!
Cele 880 de pagini sunt stucturate în trei părţi: “Faptele”(copleşitoare n.n. ), “Geniul” şi “Antologia” . în partea întâi, “Faptele”, intră 25 de capitole care, din titlu, îţi dezvăluie esenţa conţinutului . Iată câteva titluri edificatoare: “Masacrul din 10 august” (Gh. de Diesbach); “Patimile şi martiriul unui copil Rege al Franţei”( I. Charles –Roux). Este redată drama unui copil de numai 8 ani, omorât prin înfometare şi lipsă totală de igienă în timpul celor opt luni de detenţie cât a supravieţuit Regele Ludovic al XVII-lea. Memorabil, în contextul închisorii, răspunsul pe care-l dă unuia dintre opresorii săi din închisoare la întrebarea “dacă revii pe tron, cum te vei comporta cu noi?!”. La care micuţul rege răspunde cu înţelepciune: “V-aş ierta !”.
Dar în textul despre “Războiul din Vandeea, “Război civil, genocid, memoricid”, de R. Secher, care etalează, cu durere în suflet parcă, modul în care întreaga populaţie a acestei provincii franceze, profund credincioasă şi profund devotată monarhiei, a fost trecută prin foc şi sabie. Aici se vorbeşte de circa 2 milioane de oameni exterminaţi într-un mod extrem de barbar: copiii erau înecaţi în bazine special amenajate, iar adulţii, bărbaţi şi femei, când nu erau împuşcaţi sau despicaţi cu sabia, erau legaţi şi aruncaţi din vapoare în mare. Apoi s-a dat foc pădurilor, tuturor fermelor şi localităţilor, astfel încât să nu mai existe fiinţe vii pe acest teritoriu.
în general vorbind, toate textele aduc în prim-planul opiniei publice asemenea evenimente tragice declanşate de Revoluţia Franceză. De reţinut apoi din introducerea lui Ioan L. Danciu opiniile lui extrem de pertinente: “Odată cu regele, Franţa şi-a omorât credinţa”!(...), “Libertatea fără Dumnezeu nu este decât anticamera disperării, a sălbăticiei şi urii” (...). El aminteşte că Joseph de Maistre vorbeşte de caracterul satanic al Revoluţiei, precizând şi faptul că ea era considerată o pedeapsă dată Franţei pentru distrugerea stâlpilor societăţii franceze: Monarhia şi Biserica, cele două entităţi majore care au construit şi ridicat Franţa. Iar ipoteza că Franţa s-a “trezit” din letargia în care a zăcut peste două veacuri privind Adevărul despre această revoluţie ne este dat şi de unul dintre studiile intitulate direct: “Se va sărbători, oare, tricentenarul revoluţiei”?(de J. Sevilla), dar şi de un eveniment asupra căruia vom reveni într-un text viitor : “Inima Regelui”.
