Guvernanţa economică europeană

Guvernanţa economică europeană
Personalităţi din plan european şi intern au participat săptămâna trecută la conferinţa economică anuală a Institutului Aspen, cu tema “Europe Competitive and Resilient - The Way Ahead for Economic Governance in Europe: an East to West Perspective”.
În cadrul conferinţei s-au dezbătut mai multe aspecte economice relevante, atât la nivel mondial, cât şi european şi intern. Dintr-o perspectivă globală, au fost discutate o serie de probleme de o importanţă fundamentală în prezent. De la consecinţele celei mai severe crize economico-financiare din ultimele decenii la criza finanţelor publice şi, desigur, la criza valutară, mai ales că în ultima perioadă se apelează foarte des la politici de depreciere a monedelor pentru susţinerea competitivităţii. Totodată, s-a abordat problema reglementării sistemului financiar internaţional şi alternativele de reformă. Nu în ultimul rând, s-au comentat subiecte precum emergenţa unui nou curent de gândire economică şi viitorul sistemului capitalist.

Desigur, în prim-planul conferinţei s-a aflat problema guvernanţei economice în Uniunea Europeană (UE). Cea mai severă criză economico-financiară din ultimele decenii a avut implicaţii semnificative pentru statele europene, scoţând în evidenţă criza procesului de integrare europeană. Cu alte cuvinte, asistăm în prezent la un moment al adevărului pentru Europa, regiune dominată de criza finanţelor publice, dar şi de lipsa unei lideranţe politice. De aici, importanţa guvernanţei economice, pentru a asigura stabilitatea/consolidarea construcţiei europene. Alte teme europene discutate au fost problema competitivităţii economice a Uniunii, politica energetică şi rolul statelor membre din Est în stabilitatea energetică a UE, extinderea Uniunii şi relaţiile acesteia cu ţările terţe.

În ceea ce priveşte economia internă, au fost dezbătute o serie de aspecte, precum pierderea din intensitate a procesului de convergenţă către media UE sau situaţia finanţelor publice. Se menţionează aspecte precum evaziunea fiscală sau eficienţa investiţiilor publice. Printre soluţiile vehiculate de participanţi pentru o evoluţie mai bună a economiei interne pe termen mediu şi lung se specifică relansarea relaţiilor economice cu Rusia şi China (un parteneriat pentru Africa).

Andrei RĂDULESCU,, analist Target Capital


Comenteaza