DISTRIBUIE
De câte ori apare reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI) la televizor încercând să explice poziţia instituţiei pe care o reprezintă faţă de poliţia financiară a guvernului - precizând clar că nu-i impune măsuri, ci doar ţinte ce trebuie atinse -, unii se întreabă: în fond, cine sunt ăştia, domnule?!
Ce doresc ei de la noi?!” Din nefericire, noi dorim mereu de la ei money. Altfel, capotăm.
Aşa încât revenim cu răspunsul la întrebări. Ei bine, am putea numi FMI-ul... Guvern Mondial. Atât prin organizarea, cât şi prin resursele financiare de care dispun. Ca instituţie este un adevărat colos, în cadrul căruia lucrează peste 2.400 de oameni, tehnocraţi, e drept, tobă de carte, plini de idei, oameni care supervizează folosirea banilor daţi unora şi altora. Un aparat colosal coordonat în chingi strânse de un Consiliu Executiv format din 24 de membri. De fapt, acesta este Guvernul Mondial. Ţările sunt organizate în viziunea lor pe grupe, fiecare cu directorii ei. Iar din punct de vedere al ponderii fiecare grup deţine următoarele procente: SUA - 16,74% din total; Japonia - 6,01%; europenii (germanii, britanicii şi francezii)- câte 4,85% fiecare; chinezii - 3,65%, iar grupul brazilian - 2,41%.
Studiind poziţia fiecărui grup, este evident că SUA dă tonul. Şi numai într-un anumit caz, se zice, celelalte grupe ar trece de cealaltă parte a baricadei, adică pot contracara o decizie a SUA. Dar ca echilibrul să fie constant în orice împrejurare, regulamentul ferm precizează că cinci membri sunt de neînlocuit: SUA, Germania, Anglia, Franţa şi Japonia. Acesta este Guvernul Lumii, care deţine şi colacul de salvare al unei ţări, în eventualitatea că se scufundă într-o criză economică financiară totală, dar aflăm recent dintr-o analiză că această mare ţară nu mai este azi în măsură să sară în ajutorul nimănui. Criza care a plecat de aici a pus-o la pământ.
Dar fiind vorba de bani şi de FMI, recent, The New York Times ne pune în faţă o altă realitate crudă: îmbătrânirea generală a populaţiei de pe glob. Perspectiva aceasta este mai mult decât sumbră: nu peste multe decenii raportul dintre oamenii activi şi cei ieşiţi la pensie se inversează. Cine mai susţine atunci pensionarii?!. Iată de ce prelungirea vârstei de pensionare este o ţintă absolut obiectivă pe care toţi trebuie să o luăm în serios. Altfel, ne va ajunge cuţitul la os şi nimeni nu ne mai poate salva; nici chiar FMI-ul, căci nici el nu mai poate fi alimentat cu bani. Aşa încât, ajungând pe fundul gropii, să medităm cu raţiune şi logică la ce votăm şi la ce nu...
Aşa încât revenim cu răspunsul la întrebări. Ei bine, am putea numi FMI-ul... Guvern Mondial. Atât prin organizarea, cât şi prin resursele financiare de care dispun. Ca instituţie este un adevărat colos, în cadrul căruia lucrează peste 2.400 de oameni, tehnocraţi, e drept, tobă de carte, plini de idei, oameni care supervizează folosirea banilor daţi unora şi altora. Un aparat colosal coordonat în chingi strânse de un Consiliu Executiv format din 24 de membri. De fapt, acesta este Guvernul Mondial. Ţările sunt organizate în viziunea lor pe grupe, fiecare cu directorii ei. Iar din punct de vedere al ponderii fiecare grup deţine următoarele procente: SUA - 16,74% din total; Japonia - 6,01%; europenii (germanii, britanicii şi francezii)- câte 4,85% fiecare; chinezii - 3,65%, iar grupul brazilian - 2,41%.
Studiind poziţia fiecărui grup, este evident că SUA dă tonul. Şi numai într-un anumit caz, se zice, celelalte grupe ar trece de cealaltă parte a baricadei, adică pot contracara o decizie a SUA. Dar ca echilibrul să fie constant în orice împrejurare, regulamentul ferm precizează că cinci membri sunt de neînlocuit: SUA, Germania, Anglia, Franţa şi Japonia. Acesta este Guvernul Lumii, care deţine şi colacul de salvare al unei ţări, în eventualitatea că se scufundă într-o criză economică financiară totală, dar aflăm recent dintr-o analiză că această mare ţară nu mai este azi în măsură să sară în ajutorul nimănui. Criza care a plecat de aici a pus-o la pământ.
Dar fiind vorba de bani şi de FMI, recent, The New York Times ne pune în faţă o altă realitate crudă: îmbătrânirea generală a populaţiei de pe glob. Perspectiva aceasta este mai mult decât sumbră: nu peste multe decenii raportul dintre oamenii activi şi cei ieşiţi la pensie se inversează. Cine mai susţine atunci pensionarii?!. Iată de ce prelungirea vârstei de pensionare este o ţintă absolut obiectivă pe care toţi trebuie să o luăm în serios. Altfel, ne va ajunge cuţitul la os şi nimeni nu ne mai poate salva; nici chiar FMI-ul, căci nici el nu mai poate fi alimentat cu bani. Aşa încât, ajungând pe fundul gropii, să medităm cu raţiune şi logică la ce votăm şi la ce nu...
DISTRIBUIE
Comenteaza
