DISTRIBUIE
Povestea unui om şi a moralei ei. În cazul acesta, un om pe nume Michael Schirkonyer, emigrant în Germania, cetăţean german care, iată, s-a reîntors acasă, în Cluj-Napoca. “De ce?!” ar fi întrebarea-cheie. Nu i-a mers, oare, bine în Germania?! Bineînţeles că i-a mers bine.
Mult mai bine decât în România, din punct de vedere material. Mai ales că-şi exercita şi acolo profesia, ocupându-se, ca inginer agronom, de o plantaţie de vie. Numai că, vedeţi dvs., Michael Schirkonyer nu este un simplu cetăţean. El este inginer agronom în adevăratul înţeles al cuvântului. Adică un practician novator, dublat de un om tentat de arta scrisului, cu aplecare spre poezie.Volumul lui, bilingv, chiar dacă are un titlu mai prozaic, “Un agronom, un bun păstor”, cuprinde şi versuri inspirate, precum “Iubirea şi îndoiala”, “Tinereţe la ţară”, “Virtuţiile cardinale”, “Urlike ce frumoasă” etc., nefiind uitat nici marele Eminescu, (“Trecând prin codru verde la izvor,/ Ascult cu drag glasul tău fermecător”), sau “Un pionier al viticulturii (în româneşte - n.n.) -poem dedicat lui Erhard Binder (1896-1956), omul care a pus la Mediaş bazele primei plantaţii viticole pe spalieri.
Personal, l-am cunoscut pe acest sas ardelean, născut în Proştea, din arealul Făgăraşului, pe când era inginer agronom la Turea, aici, “la o aruncătură de băţ” deCluj-Napoca. Era prins în vâltoarea unor prefaceri prevestitoare de recolte mari, organizând o asociaţie viabilă, pentru reuşita căreia a adus gratuit maşini agricole performante din Germania. Şi tot cu ajutor financiar german a ridicat cu oamenii din sat o şcoală, acţiunea acesta fiind sprijinită de “Acţiunea umanitară pentru România”, societate caritabilă cu sediul la Berlin, societate care a pus atunci (1993-1995) la dispoziţia satului 200 de milioane de lei... Şi apoi, deodată , printre membrii asociaţiei a intrat “dihonia” neînţelegerilor şi, în cele din urmă, au destrămat-o. Cu durere în suflet, Michael Schirkonyer şi-a făcut bagajul şi a plecat în Germania, ceea ce l-a îndemnat pe Ion Rus, regretat ziarist clujean, să scrie atunci articolul “Un Om a plecat, modelul a rămas”, în speranţa că experienţa lăsată de Michael nu se va risipi în cele patru vânturi. Iar Michael credea că, plecând, va uita totul şi o va lua de la început pe unde-l vor purta paşii de emigrant...
Numai că n-a fost aşa, amintirile, peisajul ardelean, “iarba verde de acasă”, în esenţă Haimatul (Patria), pe care fratele Georg n-a părăsit-o, ocupându-se în satul lor natal cu apicultura, vânzând miere ecologică în Germania. Amintirea mediului “verde” i-a indus o nostalgie puternică, nevindecabilă şi, după câţiva ani, iată, s-a întors acasă, la Cluj-Napoca, definitiv. S-a întors, e drept, cu îndoiala în suflet privind “primirea” care i se va face de către cunoscuţi şi mai ales de oamenii alături de care a lucrat la Turea, 23 de ani “bătuţi pe muchie”, cum se spune în Ardeal. Şi iată că, pe neaşteptate, Consiliul Local din Gârbău, de care aparţine satul Turea, a făcut un gest ce face cinste consilierilor locali de aici: i-a acordat lui Michael Schirkonyer, titlul de “Cetăţean de onoare” al comunei.
Am ţinut să semnalez acest caz pentru că el nu este unicul. În diferite localităţi din Transilvania, unii emigranţi se reîntorc acasă. Fără a fi un fenomen de masă, aceşti oameni, atraşi de frumuseţea meleagurilor natale, revin şi se reinstalează “acasă”, unde îşi regăsesc echilibrul sufletesc, după cum declară. Şi nici nu e de mirare: ambianţa, atât de atrăgătoare, a Transilvaniei, cu ierburile dese de pe costişele dealurilor sau cu comana de păduri adânci ale acestora, acţionează ca un magnet asupra celor ce caută liniştea şi un mediu mai curat. Mărturie stă şi faptul că prinţul Charles al Angliei şi-a cumpărat o livadă în Mălâncrav, sat ce aparţine de comuna mea natală, Laslea, fiind şi el cucerit de acest peisaj mirific, transilvan.
Personal, l-am cunoscut pe acest sas ardelean, născut în Proştea, din arealul Făgăraşului, pe când era inginer agronom la Turea, aici, “la o aruncătură de băţ” deCluj-Napoca. Era prins în vâltoarea unor prefaceri prevestitoare de recolte mari, organizând o asociaţie viabilă, pentru reuşita căreia a adus gratuit maşini agricole performante din Germania. Şi tot cu ajutor financiar german a ridicat cu oamenii din sat o şcoală, acţiunea acesta fiind sprijinită de “Acţiunea umanitară pentru România”, societate caritabilă cu sediul la Berlin, societate care a pus atunci (1993-1995) la dispoziţia satului 200 de milioane de lei... Şi apoi, deodată , printre membrii asociaţiei a intrat “dihonia” neînţelegerilor şi, în cele din urmă, au destrămat-o. Cu durere în suflet, Michael Schirkonyer şi-a făcut bagajul şi a plecat în Germania, ceea ce l-a îndemnat pe Ion Rus, regretat ziarist clujean, să scrie atunci articolul “Un Om a plecat, modelul a rămas”, în speranţa că experienţa lăsată de Michael nu se va risipi în cele patru vânturi. Iar Michael credea că, plecând, va uita totul şi o va lua de la început pe unde-l vor purta paşii de emigrant...
Numai că n-a fost aşa, amintirile, peisajul ardelean, “iarba verde de acasă”, în esenţă Haimatul (Patria), pe care fratele Georg n-a părăsit-o, ocupându-se în satul lor natal cu apicultura, vânzând miere ecologică în Germania. Amintirea mediului “verde” i-a indus o nostalgie puternică, nevindecabilă şi, după câţiva ani, iată, s-a întors acasă, la Cluj-Napoca, definitiv. S-a întors, e drept, cu îndoiala în suflet privind “primirea” care i se va face de către cunoscuţi şi mai ales de oamenii alături de care a lucrat la Turea, 23 de ani “bătuţi pe muchie”, cum se spune în Ardeal. Şi iată că, pe neaşteptate, Consiliul Local din Gârbău, de care aparţine satul Turea, a făcut un gest ce face cinste consilierilor locali de aici: i-a acordat lui Michael Schirkonyer, titlul de “Cetăţean de onoare” al comunei.
Am ţinut să semnalez acest caz pentru că el nu este unicul. În diferite localităţi din Transilvania, unii emigranţi se reîntorc acasă. Fără a fi un fenomen de masă, aceşti oameni, atraşi de frumuseţea meleagurilor natale, revin şi se reinstalează “acasă”, unde îşi regăsesc echilibrul sufletesc, după cum declară. Şi nici nu e de mirare: ambianţa, atât de atrăgătoare, a Transilvaniei, cu ierburile dese de pe costişele dealurilor sau cu comana de păduri adânci ale acestora, acţionează ca un magnet asupra celor ce caută liniştea şi un mediu mai curat. Mărturie stă şi faptul că prinţul Charles al Angliei şi-a cumpărat o livadă în Mălâncrav, sat ce aparţine de comuna mea natală, Laslea, fiind şi el cucerit de acest peisaj mirific, transilvan.
DISTRIBUIE
Comenteaza
