Iohannis: "Acea etapă de intrare cu bocancii a politicului sau a unor partide în organizarea justiţiei s-a terminat. Garantez"

Iohannis: "Acea etapă de intrare cu bocancii a politicului sau a unor partide în organizarea justiţiei s-a terminat. Garantez"

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, la ședința CSM, că acea etapă "de intrare cu bocancii a politicului sau a unor partide în organizarea justiţiei s-a terminat", iar el garantează că nu se va mai repeta.

"Acea etapă cu protocoalele s-a încheiat demult şi voi veghea să nu revină niciodată. Acea etapă de intrare cu bocancii a politicului sau a unor partide în organizarea justiţiei s-a terminat. Cât voi rămâne eu, garantez că nu se va repeta. Da, este adevărat că intr-o campanie eletorală, într-o Românie normală nu avem ce discuta despre justiţie. Justiţia se înfăptuieşte, nu se discută", a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai afirmat că „într-o campanie electorală și într-o Românie normală, nu avem ce discuta despre justiție, justiția se înfăptuiește”.

”Este foarte adevărat că într-o campanie electorală, într-o Românie normală, nu avem ce discuta despre Justiţie, dar, pentru asta, toţi actorii implicaţi în aceste demersuri - şi CSM de exemplu – trebuie să-şi asume rolul şi responsabilitatea pentru care răspund  faţa românilor. Cred că în România normală judecătorii judecă drept, justiţia îşi face treaba fără să fie comentată în varii circuite politice, niciun politician nu încearcă să diriguiască justiţia şi niciun magistrat nu acceptă discuţii cu un politician care încearcă să diriguiască justiţia. Cred că împreună, acum, chiar avem şansa să realizăm acest lcuru”, a mai spus şeful statului, la ședința CSM.

 

Etichete
Comenteaza